Cine sunt cei șapte suspecți ai furtului coifului de la Coțofenești. Datele lor au fost făcute publice

62514734

Presa olandeză a făcut publice datele suspecților furtului coifului de aur dacic de la Muzeul Drents.

Şapte persoane au fost arestate pentru furtul artefactelor româneşti de artă de la Muzeul Drents. După spargerea muzeului din Assen, a început o vânătoare de mai multe luni pentru găsirea autorilor. RTV Drenthe îi prezintă pe suspecţi.

Ancheta s-a concentrat rapid asupra unui grup de persoane din Olanda de Nord, în principal din Heerhugowaard. Trei dintre suspecţi sunt lăsaţi în libertate până la finalizarea anchetei, dar rămân suspecţi în acest caz.

Numele lui Douglas Chesley şi Bernhard Zeeman au fost făcute publice de Poliţie încă din ianuarie, iar pentru ceilalţi suspecţi nu au fost menţionate, transmite news.ro.

Alţi patru sunt încă în arest. Instanţa va decide la 9 mai, în cadrul unei şedinţe publice la Assen, dacă arestarea lor preventivă va fi prelungită. În cursul acestei şedinţe, Parchetul va prezenta, de asemenea, informaţii actualizate privind stadiul anchetei.

La sfârşitul lunii ianuarie, Muzeul Drents a fost spart și au fost furate comori de artă din România. Piesele făceau parte din expoziţia „Dacia - Imperiul de aur şi argint”. Este vorba despre Coiful de la Coţofeneşti şi trei brăţări de aur.

Furtul este încă un subiect fierbinte. Poliţia a desfăşurat o anchetă intensă timp îndelungat, care a inclus ponturi din partea publicului, înregistrări ale camerelor de luat vederi de la un magazin de bricolaj din Assen şi investigaţii privind datele telefonice şi maşinile folosite de suepecți.

Deşi mai multe persoane au fost arestate, operele de artă furate nu au fost deocamdată găsite.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62541048
O femeie a furat o cutie de donații plină cu bani destinați animalelor. Momentul a fost filmat

Polițiștii din Sibiu caută o femeie, suspectată că a furat o cutie de donații dintr-o clinică veterinară. Banii din cutie, aproximativ 1.000 de lei, erau strânși pentru o asociație de protecție a animalelor fără stăpân.

62502653
Marian Enache, președintele CCR: "Democrația constituțională este cheia de boltă a statului de drept"

Președintele CCR Marian Enache a subliniat marți importanța democrației constituționale ca "cheie de boltă a organizării statului de drept", la aproape cinci luni după anularea alegerilor, în contextul unor ingerințe externe.

62381737
Motivul pentru care a fost închisă de urgență Salina Praid. Avertismentul ISU

Salina Praid a fost închisă marți, după ce ploile abundente au provocat infiltrații cu apă în subteran. Nu este prima măsură de acest fel decisă în ultimii ani de către autorități.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.