Cine este Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale. A fost numită de Klaus Iohannis judecător la CCR

62559735
Inquam Photos / George Calin

Simina Tănăsescu a fost aleasă preşedinte al Curţii Constituţionale, în urma votului care a avut loc duminică, după ce trei noi judecători CCR au depus jurământul şi şi-au început mandatul.

Simina Tănăsescu a fost numită la CCR de preşedintele Klaus Iohannis în 2019, pentru un mandat de 9 ani. Informaţii iniţiale o dădeau ca favorită pe Mihaela Ciochină pentru şefia CCR, numită tot de preşedintele Iohannis.

”În urma votului secret, cu majoritatea voturilor judecătorilor prezenţi, doamna Elena-Simina TĂNĂSESCU a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, pentru un mandat de trei ani”, a transmis duminică CCR.

Potrivit CV-ului postat pe site-ul Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu are licenţă în ştiinţe juridice, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, România (1991); diplomă de studii aprofundate în drept public, Facultatea de drept şi ştiinţe politice, Universitatea „AIX-Marseille III”, Franţa (1991-1992); doctorat în drept public, Facultatea de drept şi ştiinţe politice, Universitatea „Aix-Marseille III”, Franţa (1997); studii post-doctorale în drept constituţional, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, România (2011); abilitare de a conduce doctorate, Universitatea Paris I Pantheon-Sorbonne, Franţa (2015).

Cariera profesională a Siminei Tănăsescu

Ea a fost judecător (1991-1993), Judecătoria Sector 1, Bucureşti; cadru didactic (din 1993) şi profesor universitar îndrumător de doctorat (din 2006), Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti, România; cadru didactic asociat (din 1995) şi responsabil pedagogic (2007-2014) al Collège juridique d’études éuropéennes de Bucarest (www.collegejuridique.ro), Universitatea din Bucureşti (România) şi Universitatea Paris I Pantheon-Sorbonne, Franţa; membru fondator şi director (2008-2019) al Centrului de drept constituţional şi instituţii politice, Universitatea din Bucureşti; reprezentantul societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii (2009-2011); reprezentant al României în cadrul Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (2000-2004); membru pentru România în cadrul Grupului de experţi independenţi pe lângă Congresul puterilor locale şi regionale al Consiliului Europei (2000-2018); consilier prezidenţial (2015-2018); reprezentant al României în cadrul Înaltului Consiliu al Institutului Universitar European (2016-2019).

Controversele

Simina Tănăsescu a demisionat de la Cotroceni în 20 iunie 2018, în urma scandalului provocat de o discuţie avută cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu pe tema mandatului acestuia. Preşedinţia spunea la acel moment că nu a fost nicio presiune, dar că nu trebuie să existe niciun fel de suspiciune în rândul opiniei publice.

Scandalul a izbucnit după ce judecătorul constituţional Petre Lăzăroiu a declarat că a avut o întâlnire cu consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu, aceasta spunându-i că fundaţia VeDem Just îi cere preşedintelui să emită un decret de revocare a sa de la CCR.

Lăzăroiu spunea că mandatul său este perfect legal şi că „se vrea neapărat să se creeze o presiune”. Ulterior, judecătorul CCR a declarat că Simina Tănăsescu nu i-a cerut să demisioneze şi nici nu s-a simţit presat din partea acesteia.

Simina Tănăsescu a fost numită la CCR în 2019 după ce mandatu de nouă ani al lui Petre Lăzăroiu s-a încheiat.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62559731
Dispozitive Bluetooth populare, vulnerabile la spionaj. Experții avertizează asupra unor riscuri majore de securitate

Mai multe dispozitive Bluetooth, inclusiv boxe, căşti și microfoane de la branduri cunoscute, au vulnerabilități ce pot fi exploatate de hackeri pentru a spiona utilizatorii, arată un raport al ERNW (Enno Rey Netzwerke GmbH).

62559727
Migranți din Sri Lanka şi Irak, prinși de poliție când încercau să intre ilegal în România. Doi români urmau să îi preia

Şase migranţi din Sri Lanka şi Irak au fost prinşi de poliţiştii de frontieră în timp ce încercau să treacă ilegal Prutul din Republica Moldova în România. Doi români care intenţionau să-i preia şi să-i ducă spre vestul Europei au fost reţinuţi.

62559733
Curtea Constituțională are un nou președinte. Simina Tănăsescu, prima femeie care va conduce CCR

Simina Tănăsescu a fost aleasă duminică, preşedinte al Curţii Constituţionale, în urma votului care a avut loc duminică, după ce trei noi judecători au depus jurământul şi şi-au început mandatul.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.