Cine este medicul căruia i-a murit pacienta după endoscopie. La momentul procedurii se afla sub control judiciar

×
Publicitate

A murit femeia din Caracal căreia medicul Alin Demetrian i-a făcut luna trecută o bronhoscopie, iar de atunci a rămas internată.  

Pe 4 aprilie, pacienta, în vârstă de 52 de ani, a mers la o clinică privată din Craiova. La scurt timp după examinare a intrat în stop cardio-respirator și a fost transportată imediat la Spitalul Județean.

Tudor Baronescu, ginerele pacientei: „Ea a avut un spercilom, o ciupercă și doctorul a vrut să îi facă o endoscopie să vadă pe unde e problema. Am făcut o programare telefonică, am dus-o prin chemarea medicului... el a constatat că este bine să facem procedura asta că durează 10 minute.”

În timpul procedurii, pacienta a început să sângereze puternic și la un moment dat și-ar fi pierdut cunoștința. Doctorul Alin Demetrian ar fi resuscitat-o și ulterior a chemat o ambulanță. Acolo - spune el - ar fi stat intubată 36 de ore în serviciul de urgență și abia sâmbătă ar fi fost dusă la terapie intensivă.

Atunci, doctorul se afla sub control judiciar și primise de la instanță mai multe interdicții, după ce, în trecut, a fost acuzat de moartea a patru persoane cărora le-ar fi făcut biopsii greșite.

Medicul Alin Demetrian, cercetat acum pentru ucidere din culpă, este conferențiar universitar și fost director al Spitalului de Urgență din Craiova.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62447752
Ce se întâmplă cu tânărul care a atacat cu pietre mai multe mașini în București. Unde a fost dus și ce se crede despre el
Tânărul de 23 de ani care a atacat cu pietre două autoturisme aflate în mers, în Capitală, a fost internat într-un spital de psihiatrie. Iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere.
62447753
Un tânăr abia eliberat din închisoare a agresat o femeie, după ce a urmărit-o pe stradă, în Ploiești. Ce au surprins camerele
Abia eliberat din închisoare, un tânăr de 24 de ani ar putea să ajungă din nou după gratii, după ce ar fi agresat sexual o femeie, în Ploiești. Polițiștii l-au ridicat de acasă, miercuri dimineață.  
62447763
O mare companie deschide o fabrică în România. Va da la export o parte importantă din producție
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a anunţat că Borusan Pipe va deschide, în câteva luni, o nouă capacitate de producţie în Parcul Industrial Alinso, de pe raza comunei Ariceştii Rahtivani, din judeţul Prahova.