Cine este bărbatul care a comis dubla crimă din județul Botoșani. Tatăl acestuia: „Avea comportament normal”

×
Publicitate

Principalul suspect în cazul dublei crime din județul Botoșani a fost reținut. Este vorba despre un bărbat de 37 de ani, rudă cu victimele, o femeie de 47 de ani și fiica ei, adolescentă.

Până în acest moment nu se știe mobilul atacului, dar nu este exclusă o poveste amoroasă. În satul în care au fost ucise cu salbaticie victimele, zeci de persoane au participat marți după-amiază la înmormântare.

La slujba de înmormântare a participat aproape tot satul. 

În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se vede un bărbat deplasându-se cu bicicleta la ora 03.20 dimineața, la aproximativ 800 de metri de locul crimei, au fost edificatoare pentru anchetatori. Înregistrarea i-a condus pe procurori la un individ, în vârstă de 37 de ani, din comuna învecinată- Ripiceni.

Reporter: Au ajutat imaginile dvs la prinderea agresorului?

Aurelia Merticariu, proprietar camera de supraveghere: Mă bucur că ne liniștim și noi tot satul, a mișcat pietrele de pe drum nenorocirea asta, văd bicicleta, lumini în spate, dar de unde să recunosc. L-am văzut când a apărut în cadru. Nu m-am așteptat la așa ceva.

Luni-noapte, polițiștii au făcut percheziții și au cercetat casa suspectului.

Mihai Vieru, tatăl suspectului: „Au ridicat niște probe.”

Reporter: Fiul dvs avea bicicletă?

Mihai Vieru, tatăl suspectului: „Avea, a fost ridicată de procurori. A fost luat și calculatorul, mi s-a cerut cardul de la camera de supraveghere.”

Reporter: El când a venit acasă în noaptea aceea?

Mihai Vieru, tatăl suspectului: „Avea întrare separată, nu îi țineam evidența.”

Reporter: Știați că a fost plecat?

Mihai Vieru, tatăl suspectului: „Nu, nu știu ce să cred.”

Reporter: El ce spunea?

Mihai Vieru, tatăl suspectului: „A spus că e nevinovat.”

Reporter: De sâmbătă până acum era schimbat?

Mihai Vieru, tatăl suspectului: „Nu, avea comportament normal.”

Supus evaluării psihiatrice, din datele preliminare, a reieșit că bărbatul reținut are discernământ.

Valeriu Chihaia, prim procuror PT Botoșani: „Au fost identificate o serie de probe care îl plasează la locul și la momentul comiterii faptei. Tânărul s-a abținut din a da declarații. S-au ridicat toate obiectele contondente de la locuința lui care ar fi fost folosite la comiterea faptei.”

Bărbatul, care este rudă a celor două victime, a fost reținut pentru omor, ca suspect principal în dubla crimă. Potrivit procurorilor, mama și fiica au fost ucise cu brutalitate, în somn, într-o casă din comuna Manoleasa, Botoșani. Trupurile lor au fost descoperite dimineața de o vecină.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62400426
Incident în Arad. Un bărbat a fost urmărit în trafic după ce a accidentat un poliţist într-o intersecţie şi a fugit

Un poliţist care făcea cercetări în urma unui eveniment rutier produs într-o intersecţie din municipiul Arad a fost accidentat de un şofer, marţi, care apoi a fugit, în urmărirea sa pornind mai multe echipaje, între care luptători de la Acţiuni Speciale.  

62400423
Peste 20 de tone de gunoi au fost scoase dintr-o gospodărie din București. Primăria îl va obliga pe proprietar să plătească

Peste 20 de tone de gunoi au fost scoase, de angajații responsabili cu salubrizarea, dintr-o gospodărie din Sectorul 2 al Capitalei.

62400421
Bărbatul care şi-a incendiat mătuşa în scara unui bloc din Bucureşti a premeditat fapta

Bărbatul de 33 de ani care şi-a incendiat mătuşa în scara unui bloc din Bucureşti a premeditat fapta, înainte de a se îndrepta către locuinţa femeii el cumpărând 5 litri de benzină de la o staţie de carburant.

Recomandări
Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.

Ag
Momentul în care un polițist din Argeș, cântăreț în timpul liber, sare de pe scenă și salvează viața unui spectator | VIDEO

Un poliţist care în timpul liber este cântareţ de muzică populară şi-a înterupt recitalul pe care îl susţinea în timpul evenimentului „Toamna piteşteană” după ce a observat că unui bărbat din public i s-a făcut rău.