Cinci școli, închise din cauza vremii. Când se reiau cursurile

62002293
iStock

Cinci școli din Galați și-au suspendat cursurile din cauză că este frig în clase. Branșamentele la gaze pentru centralle termice nu au fost făcute.

Patru dintre cele cinci unităţi de învăţământ, Şcoala nr. 17, Liceul Tehnologic CFR, Liceul Teoretic „Sf. Maria" şi Liceul Tehnologic „Traian Vuia", şi-au suspendat cursurile încă de luni, iar de marţi, lor li s-a adăugat şi Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu", unde luni s-au ţinut ore, de câte 30 de minute, dar cum în clase a fost frig, conducerea şcolii a cerut Inspectoratului Şcolar Judeţean suspendarea cursurilor şi a primit aprobarea pentru a ţine elevii acasă, informează Agerpres.

„Nu se învaţă nici marţi, nici miercuri. Sperăm ca marţi să ni se monteze firida, iar miercuri să avem căldură, ca joi să reîncepem cursurile", a declarat directorul Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu", Silviana Ciupercă.

Tot din cauza frigului din clase, alte şapte şcoli din municipiu au scurtat programul, cu ore de câte 30 de minute.

În context, municipalitatea a anunţat că, până la sfârşitul săptămânii viitoare, toate şcolile vor avea căldură.

„Avem asigurarea celor care se ocupă de aceste lucrări că până marţi seara vor mai fi puse în funcţiune încă şase centrale de la şase unităţi şcolare. Avem promisiuni şi asigurări că până la sfârşitul săptămânii viitoare şcolile vor avea căldură", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Raluca Ardean.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62002517
Coadă uriaşă la vulcanizare, după venirea iernii. "Până dimineaţă trebuie să aştept"
Speriați de avertizările meteorologilor, șoferii care au fost luaţi prin surprindere de ninsoare au luat cu asalt vulcanizările. Oamenii s-au aşezat la cozi atât de lungi încât unii au renunţat...
61996520
Nou cutremur în judeţul Vrancea. S-a produs la 70 de kilometri adâncime
Seismul de 3,2 a avut loc în noaptea de luni spre marţi.
62002457
Un TIR a rămas suspendat pe Podul din Măgurele, din cauza poleiului
Poleiul așternut pe șosele a scos luni noapte de pe carosabil un TIR. Acesta se îndrepta înspre Capitală, când pe Podul din Măgurele a derapat și a rămas pe jumătate suspendat în parapetele desuspen pe marginea podului.