Cele două prietene care s-au sinucis, înmormântate marți. Motivul pentru care Protecția Copilului face verificări

×
Publicitate

Prieteni ai celor două adolescente din Valea Jiului, care au murit sâmbată după ce au căzut de pe o fabrică dezafectată din Lupeni, sunt audiaţi marți de autorităţi.

Fetele ar fi fost victime ale bullying-ului. Iar una dintre ele a sunat la 112 cu o seară înainte de tragedie, pentru că se certase cu părinţii, aşa că şi Protecţia Copilului face propriile verificări. Cele două adolescente, de 15 ani vor fi înmormântate marți.

Câteva secvențe în care apar și cele două fete de 15 ani au fost filmate la o petrecere, la care au participat mai mulţi tineri. Anchetatorii nu ştiu încă dacă au fost surprinse în ziua tragediei şi dacă evenimentul are vreo legătură cu ce s-a întâmplat.

Mai mulți adolescenti au fost audiați, în prezența părinților lor, la Poliția din Lupeni.

Biletul de adio lăsat de una dintre fetele de 15 ani, pe care aceasta scrisese „LUMEA E REA”, pare să vorbească însă despre o suferinţă a tinerelor. Mai ales că înainte de tragedie, una dintre ele a lăsat pe ceea ce pare a fi un grup de prieteni, un mesaj răvăşitor, în care îi acuză pe ceilalţi de bullying.

„Mă bucur că v-am cunoscut, merci că ne-ați jignit și că ne-ați făcut în toate felurile. Sunteți un grup toxic și veți fi în continuare.”

Bianca Brîndușa, psiholog: „Acest bullying despre care fetele mărturiseau, poate un consum de substanțe, o lume lăuntrică a adolescenților poate duce la o acumulare de stres masiv. La această vârstă este important cum ne văd cei de vârsta noastră/ în momentul în care nu suntem bine văzuți de prieteni sunt niște dureri foarte puternice.”

Cele două fete, până anul trecut colege de clasă, sunt din Uricani. În seara tragediei au luat un taxi până în Lupeni, localitate aflată la 5 kilometri distanţă. Au ajuns la o fabrică, lăsată în paragină de zeci de ani. Una a sunat acasă şi i-a spus mamei ce are de gând să facă. Tatăl ei a apelat 112, apoi a plecat disperat să o caute. Deşi a ajuns înaintea autorităţilor, a fost prea târziu.

Bogdan Niţu, Poliția Hunedoara: „Poliţiştii au identificat trupurile celor două minore, faţă de una dintre acestea fiind declarat imediat decesul, iar faţă de cea de-a doua, echipele medicale încercând protocolul de resuscitare însă din păcate fără rezultat.”

Două bilete de adio au fost găsite de anchetatori. Unul, în hainele fetelor. Celălalt, pe clădirea dezafectată, alături de telefoane, pixuri şi un pachet de ţigări. Pe acesta din urmă, fetele cereau să fie înmormântate impreună, iar mai jos erau scrise două versuri dintr-o melodie.

Robert Scorta, Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani: „Au fost decoperite 2 biletele, insa in acestea cele doua minore nu au arătat motivul pentru care au recurs la acest gest.”

Anchetatorii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă. Așteaptă și rezultatul analizelor toxicologice, care trebuie să indice dacă fetele consumaseră alcool ori substanțe interzise.

Cele două adolescente au fost depuse, împreună, la capela din Uricani.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Acul vitezometrului s-a oprit la 170 de km pe oră. Tânărul mort după ce a intrat în giratoriu era salvamar

Accident cumplit luni noapte la Constanța. Un tânăr de 24 de ani a murit la volanul mașinii pe care o conducea, după ce a pierdut controlul și a zburat pur și simplu peste sensul giratoriu.

Accident cu 6 victime în Suceava. Un microbuz și o autoutilitară s-au izbit violent | GALERIE FOTO

Şase persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, marţi dimineaţă, pe raza oraşului Liteni, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Tone de articole pirotehnice, descoperite în supermarketuri din Buzău. Erau ascunse printre dulciuri şi produse alimentare

Peste 2.500 de kilograme de articole pirotehnice au fost confiscate de poliţişti dintr-un lanţ de supermarketuri care le aveau expuse la comercializare lângă alimente şi dulciuri, valoarea lor de piaţă depăşind suma de 460.000 de lei.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.