Cea mai lungă faleză de la Dunăre va fi modernizată cu 165 de milioane de lei. Când vor fi gata lucrările

×
Publicitate

Cea mai lungă faleză de la Dunăre intră în reabilitare. Primăria din Galați organizează licitația pentru modernizare, iar lucrările ar trebui să fie gata peste doi ani.

Proiectul cuprinde zone de plimbare, fântâni arteziene și spații de joacă sau pentru practicarea sporturilor în aer liber.

Faleza din Galați are 4 kilometri și este cea mai lungă de pe apa Dunării. A fost amenajată în anii 60, dar a căpătat forma de astăzi în 1976-1977, când a fost gazda unei tabere internaționale de sculptură în metal.

Cum va arăta noua faleză

Faleza înseamnă astăzi, în esență, o alee pe care a fost trasată cu vopsea o pistă pentru bicicliști. Noul proiect prevede însă mai multe zone pentru bicicliști, zone de alergare și alei pietonale, totul împletit în așa fel încât arhitectura modernă să se asorteze foarte bine cu spațiile sălbatice.

Ovidiu Costea, Șef Serviciu Programare-Finanțare Primăria Galați: Se va reamenaja și reconfigura o zonă de skate-park. Apoi o fântână arteziană, apoi va fi reabilitată partea de amfiteatru. Și, de asemenea, o zonă care va simula Delta Dunării în miniatură. În rest, monumentele de for public vor fi recondiționate, vopsite.

Inițiatorii au vrut să valorifice și conceptul de intrare în Delta Dunării, pentru că, de la Galați, fluviul își pregătește vărsarea anevoioasă în Marea Neagră. Cei care trec acum pe faleză reproșează, în primul rând, lipsa curățeniei.

Potrivit primăriei din Galați, firma care va câștiga licitația va avea la dispoziție 3 luni pentru proiectare și doi ani pentru execuție. Lucrările vor fi făcute cu bani europeni și la ele va participa și Administrația Porturilor Dunării Maritime.

Refacerea falezei va costa 165 de milioane de lei, fără TVA.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62549867
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

62248570
Senator PNL: Este ”foarte probabilă” o reducere a TVA la energie electrică

Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că este ”foarte probabil” să existe o reducere a TVA pentru energie electrică, el precizând că la discuţiile din grupul de lucru privind programul de guvernare a propus ca TVA să fie coborâtă la 9 la sută.

62549859
”Marșul normalității”, în București. ”În Grădina Raiului, doar Adam și Eva lui”

Marşul normalităţii, care susţine familia formată dintre un bărbat şi o femeie, s-a derulat sâmbătă la Bucureşti, cei mai mulţi participanţi având steaguri tricolore, icoane şi cruci din lemn. S-a recitat ”Tatăl nostru” şi s-au intonat imnuri religioase.

 

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.