Din toamna acestui an, școlile din România nu vor mai avea voie să organizeze cursuri în trei schimburi. Dăunează elevilor

×
Publicitate

Din toamnă școlile din România nu vor mai avea voie să organizeze cursuri în trei schimburi. Ministrul Educației spune că un astfel de program afectează calitatea învățământului.

Iar cei mici pot avea probleme fizice și emoționale, complează psihologii.

Din cauza lipsei de spațiu, mii de elevi din România sunt nevoiți să învețe în 3 schimburi. Ultimul schimb începe la ora 14 şi se încheie după ora 19:00. În Bucureşti sunt 6 şcoli care au astfel de program, printre care şi şcoala 67, din sectorul 3.

Marilena Cristina Nicolescu - Directorul școlii:
”În aripa aceasta avem 8 săli disponibile de clasă, în care învăţam 24 de clase. A fost modalitatea cea mai simplă, cea mai la îndemână să nu mutăm copiii în alte spaţii. Ora este de 40 de minute şi 5 minute pauză, tocmai ca să ne putem încadra în cele 3 schimburi. E greu, dar suntem optimişti”.

Şi la Ploieşti, peste 1000 de copii învață în 3 schimburi. Părinţii au protestat în fata inspectoratului şi au cerut soluţii.

Alis Tutui, părinte:
„Au pauzele de 5 min., orele de 45 de min., iar în 5 min. nu au timp nici să se ducă la baie, nu mai zic de mâncat.”

Ruxandra Ilie, părinte:
„Fetița intră la 7 și jumătate, iese la ora 11, când intră băiețelul, noi tot timpul suntem pe drum.”

Ministrul Educaţiei anunţă măsuri.

Daniel David - Ministrul Educaţiei:
”Ce facem cu învăţământul cu 3 schimburi? Conform legii învăţământului, începând cu anul universitar 2025-2026, acest lucru este interzis”.

Elevii care învață în schimbul trei sunt cei mai afectați de lipsa infrastructurii școlare. Sunt expuși unui nivel crescut de oboseală, stres și lipsă de concentrare care poate să scadă randamentul școlar. În plus copiii au un timp redus pentru teme, joacă și, mai ales, odihnă.

Miniterul Educaţiei a anunţat că va acorda fonduri pentru construirea toaletelor în şcolile care nu au grupuri sanitare în interior.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62531062
Vacanța de Paște 2025. Când începe și cât durează vacanța de primăvară a elevilor

Vacanța de Paște este printre cele mai așteptate perioade din an de elevi și părinți. În 2025, vacanța de primăvară aduce nu doar zile libere, ci și ocazia de a petrece timp în familie, de a călători sau de a participa la diverse activități recreative.  

62534445
Situație de criză în două școli din Ploiești: elevii învață în 3 schimburi, dar nu mai încap în bănci. Părinții protestează

Situație imposibilă în două unități de învățământ din Ploiești: elevii învață în trei schimburi, dar nu mai încap în bănci.

62518150
Ministrul Educaţiei anunţă că din anul şcolar viitor este interzisă organizarea cursurilor şcolare în trei schimburi

Ministrul Educaţiei, Daniel David, anunţă că, începând din anul şcolar 2025-2026, în şcolile din România va fi interzisă organizarea cursurilor în trei schimburi.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.