Ce spune profesorul care și-a dus elevii într-o excursie de 2 zile, fără să aibă cazare

×
Publicitate

Caz grav la Alba Iulia: un elev de 11 ani a ajuns la spital după ce i s-a făcut rău în Catedrala Reîntregirii.

Adolescentul venise dintr-o localitate din Olt, împreună cu 21 de colegi şi un profesor, pentru a participa la ceremoniile prilejuite de Unire. Era obosit pentru că plecase de aproape 24 de ore de acasă. Din fericire, şi-a revenit şi s-a întors la părinţi.

Puţin înainte de miezul nopţii, panica a cuprins un grup de elevi veniţi la Alba Iulia de la Dăneasa - Olt. Copilaşii erau în interiorul catedralei, împreună cu profesorul lor, iar unul dintre ei s-a simţit rău. Medicii de la SMURD au sosit imediat la faţa locului. Copiii plecaseră de acasă cu trenul de vineri seară şi, după o zi obositoare, puştiul a fost epuizat.

Ionuț Bobea, profesor: "Rămăsesem în catedrală. Ni s-a apus că la catedrală este deschis până la 11 şi jumătate şi în timpul colindelor doi-trei copii chiar aţipiseră. Am plecat vinerea noaptea.”
Reporter. ”Părinţii ştiau că nu aveţi cazare?”
Ionuț Bobea: ”Da, avem acordul părinţilor. Am hotărât să stăm în biserică.”
Reporter: ”Copiii au spus că le este frig astăzi?”
Ionuț Bobea: ”Şi mie mi-a fost frig. Am mers vreo două- trei ore prin mall tocmai ca să nu îngheţe."

Din fericire, niciunul dintre ceilalţi elevi cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Adolescentul care s-a simţit rău a fost dus la spital pentru investigaţii. Câteva ore mai târziu, şi-a regăsit prietenii la Colegiul Horia Cloşca şi Crişan din Alba Iulia, unde cei mici primiseră cazare şi o masă caldă.

Maior Ovidiu Costea, ISU Alba: "În interiorul Catedralei Reîntregirii se afla un grup organizat de 23 de copii din judeţul Olt. Nu beneficiau de cazare şi masă, s-a organizat transportul acestora la un colegiu din municpiul Alba Iulia, unde s-a asigurat cazare şi masa. Pe timpul nopţii, copiii vor fi supravegheaţi în permanenţă de personalul SMURD prezent la faţa locului. Se va organiza transportul acestora din gara CFR către localitatea de domiciliu."

Incindentul, chiar dacă aparent unul minor, a intrat în atenţia Inspectoratului Şcolar Olt. Iar profesorul de istorie şi religie care a organizat excursia la Alba Iulia de Ziua Unirii ar putea fi cercetat.

Din fericire, spre dimineaţă, elevii au pornit în siguranţă spre gara din oraş, de unde au luat trenul spre casă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62005743
De Centenar, jandarmii montani au arborat drapelul pe Vârful Moldoveanu. VIDEO

Zece jandarmi montani au sărbătorit cei 100 de ani de la Marea Unire la înălţime.

61969143
Șeful DGA, copy-paste în lucrarea de doctorat. ”Am făcut totul cu bună credință”

O parte dintr-un capitol al lucrării de doctorat a şefului Direcţiei Generale Anticorupţie Cătălin Ioniţă este identică unui fragment dintr-un articol cu titlul "Probleme juridice privind conţinuturile negative din Internet" apărut în 2003.

62004929
Alţi 3 bebeluşi de la Maternitatea Giulești, internaţi cu suspiciune de infecţie cu stafilococ auriu

Alţi trei nou-născuţi de la Maternitatea ''Panait Sârbu'' au fost internaţi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală cu suspiciune de infecţie cu stafilococ auriu.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.