Cum a fost surprins bărbatul care s-a baricadat în apartamentul fostei iubite și amenință că se aruncă de la etajul 4

×
Publicitate

La Chiajna, un bărbat de 39 de ani s-a baricadat în casa fostei iubite pe care a agresat-o. Tânăra de 32 de ani, care obținuse și un ordin de protecție împotriva lui, a reușit să scape.  

Agresorul, iese din când în când la geam, iar negociatorii încearcă de câteva ore să îl convingă să se predea. Au trecut mai bine de 8 ore de când toate aceste echipaje de pompieri, poliție, SMURD și ambulanță păzesc blocul în care bărbatul s-a baricadat.

La parter a fost adusă și o perna pentru salvarea victimelor la înălțime, iar o echipă de negociatori aflată înăuntru încearcă să-l convingă pe bărbat să nu comită un gest extrem.

Martorii susțin că bărbatul a pândit-o pe femeie. A păcălit-o că este un curier, că să poată intra în blocul din Chiajna.

Martor: „Dimineață la ora 8 a început toată nebunia. Făcea show pe-aici, începuse să înjure polițiștii, să plece toată lumea, că se aruncă. Pe ea am văzut-o, era bătută, puțin umflată la ochi și a plecat cu mașina de poliție”.

Conform martorilor, nu este prima dată când tânăra este agresată de fostul iubit. Ea ar fi cerut ajutorul Poliției și luni, când bărbatul a primit un ordin de restricție pe trei luni. În această perioadă îi era interzis să se apropie de ea.

Vecin: „A fost un incident miercuri dimineață, cred că-și bătea soția sau prietena, nu știu. Am auzit niște țipete, a venit poliția aici”.

Anne-Marie Ciolcă, purt cuv al IPJ Ilfov: „La fața locului s-au deplasat polițiștii, pompierii, dar și 4 negociatori. Bărbatul refuză să iasă, amenințând că se aruncă de la etaj dacă echipajele intră în locuință”.

Potrivit martorilor, autoritățile ar fi chemat și o rudă a bărbatului că să-l convingă să iasă din bloc.

Este o emisiune complicată pentru că echipele de pompieri, polițiști, negociatori trebuie să se asigure că vecinii bărbatului care locuiesc în acest bloc sunt în siguranță și feriți de o posibilă acțiune nesăbuită a acestuia. Așadar, au decis să sisteze alimentarea cu energie electrică și gaze în apartamentul de la etajul patru în care acesta s-a baricadat.

Totodată, negociatorii trebuie să îl convingă că această desfășurare de forțe din jurul blocului este menită pentru a-i asigura lui o ieșire cât mai lină din această situație fără complicații. Toate echipajele de la fața locului vor binele și asta încearcă negociatorii să îl convingă să deschidă de bunăvoie ușa și întreaga situație să se încheie pașnic.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62435395
Pescarii români nu mai prind nimic în Marea Neagră. De ce au dispărut peștii

Lărgirea plajelor a adus modificări mari în ecosistemul mării. Pentru că nu mai găsesc hrană la mal, multe specii de pești au migrat în larg și nu se mai prind în plasele pescarilor.

62435382
Guvernul a modificat Codul Silvic, iar tăierile „la ras” vor fi interzise. Parlamentul are ultimul cuvânt

Se schimbă legislația cu privire la tăierile ilegale de păduri și furtul de lemne. Potrivit noului Cod Silvic, aprobat joi de Guvern, tăierile la ras vor fi interzise în toate ariile naturale protejate din România, adică în peste 40% dintre păduri.

62435404
Florin a ucis-o pe Mihaela din răzbunare, în fața blocului. Decizia femeii care l-a înfuriat pe soțul ei

Enervat că soția lui obținuse un ordin de protecție și fusese evacuat din locuință, un bărbat de 55 de ani și-a așteptat partenera în fața blocului și a ucis-o.  

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.