Ce se întâmplă cu studentul de la Medicină, care droga tinerii și apoi îi viola. Victimele se trezeau în dormitor, dezbrăcate

62427570
Replica Online

Dimant Etan Tzvi a fost găsit vinovat de agresiune sexuală și trafic de droguri în Constanța, după ce a racolat doi tineri într-un club din oraș.

 

Cei doi tineri, în vârstă de 20 și 21 de ani, din Medgidia, au povestit că au fost invitați acasă la american, unde li s-a administrat un cocktail cu alcool și benzodiazepine, iar apoi au fost agresați sexual, scrie Replica Online.

La data de 12 iunie 2017, cei doi, în vârstă de 20 și 21 de ani, au raportat că au fost victimele unei agresiuni sexuale în casa unui american, Dimant Etan Tzvi, în vârstă de 27 de ani, care studia medicina în oraș.

Potrivit relatărilor victimelor, acestea au fost ademenite de către Tzvi în casa sa, după ce s-au întâlnit într-un club din zonă. La domiciliul său, americanul le-ar fi servit un cocktail, despre care, ulterior, s-au dovedit că includea benzodiazepine, un medicament cu efect sedativ. După consumul acestui cocktail, cei doi tineri au pierdut cunoștința și s-au trezit dezbrăcați în dormitorul casei.

Îngrozite de cele întâmplate, victimele au reușit să fugă, dar au fost implicate într-un accident rutier pe drumul de întoarcere, din cauza stării de amețeală provocate de substanța administrată de Tzvi. Ulterior, au contactat autoritățile și au relatat întreaga experiență.

Investigatorii au demarat o acțiune rapidă și, pe 24 iunie 2017, au organizat o întâlnire sub acoperire cu Tzvi în stațiunea Mamaia. Aici au fost descoperite dovezi importante legate de activitatea acestuia, inclusiv cantități semnificative de benzodiazepine și echipamente electronice.

În urma anchetei, Dimant Etan Tzvi a fost condamnat la 16 ani și 8 luni de închisoare pentru agresiune sexuală, administrare de substanțe periculoase și alte infracțiuni conexe. Sentința a fost pronunțată pe 19 februarie 2024 și este definitivă.

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Un tânăr din Iași a încercat să omoare o prostituată și a lovit-o de mai multe ori cu un ciocan în cap

Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost reţinut de către procurorii ieşeni, sub acuzaţia de tentativă de omor calificat, după ce a încercat să omoare o prostituată.

 

Trei frați au ajuns la spital după ce au dormit în aceeași cameră. Ce s-a întâmplat în timpul nopții

Trei frați din Neamț, cu vârste între 5 și 14 ani, s-au intoxicat cu monoxid de carbon și au ajuns la spital.  

Alertă de scurgeri radioactive la DSP Timișoara. O substanță misterioasă a fost descoperită în curte

S-a dat alarma la Timişoara, după ce au fost descoperite scurgeri radioactive în curtea unui imobil al Direcţiei de Sănătate Publică.  

Recomandări
Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare pentru terorism în 2015, a fost eliberat condiţionat

Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răpirii a trei jurnalişti în Irak, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Tribunalului Ilfov, decizia instanţei fiind definitivă.

Șeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, a fost inculpat în ”dosarul elicopterul”: ”Nu, nu-mi depun demisia”

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a ajuns, vineri, la Parchetul Militar. El le-a spus jurnaliștilor că a fost anunțat de procurori că are ”calitatea de inculpat în dosarul cu elicopterul”.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!