Ce salarii câștigă angajații din sistemul privat de învățământ

62382143
Shutterstock

Angajaţii din sistemul privat de învăţământ câştigă între 3.000 şi 9.000 de lei pe lună, valoarea superioară fiind pentru un profesor de gimnaziu sau de liceu, arată datele incluse într-un index salarial, întocmit de o platformă de recrutare online.

Un educator care lucrează într-o grădiniţă privată din Bucureşti poate avea un salariu cuprins între 4.000 şi 5.000 de lei pe lună, în timp ce un asistent educator are un salariu cuprins între 3.000 şi 4.000 de lei. Plafoanele salariale variază în funcţie de experienţa pe care o au candidaţii şi de certificările profesionale obţinute, conform eJobs, citată de Agerpres.

Cele mai mari câştiguri se înregistrează în Bucureşti, în timp ce în oraşele mai mici nivelul este cu aproximativ 25% sub nivelul din Capitală.

De asemenea, în cazul şcolilor private, pragurile salariale diferă în funcţie de ciclul de învăţământ. Astfel, dacă salariul unui învăţător debutant este de aproximativ 3.000 de lei/lună, pentru cei care au cel puţin cinci ani de experienţă depăşeşte 4.500 de lei. Totodată, un profesor din ciclul gimnazial câştigă între 5.000 şi 8.000 de lei, în funcţie de vechime, dar şi de specializarea pe care o are, potrivit Salario, comparatorul salarial marca eJobs.

„Este (...) un domeniu în care retenţia de personal este esenţială şi, pentru asta, angajatorii sunt atenţi la pachetele pe care le oferă candidaţilor. Spre exemplu, numărul de zile de concediu poate ajunge şi la 40 pe an, acesta fiind un beneficiu extra, care se adaugă altora precum bonuri de masă ori cursuri de formare şi certificare profesională. Transparenţa salarială este un alt element de care angajatorii din acest domeniu ţin cont pentru că ştiu cât de mult îi poate ajuta în recrutarea persoanelor potrivite. Tocmai de aceea, aproximativ 70% dintre joburile postate pentru acest domeniu au salariul afişat în anunţul de angajare", a declarat Roxana Drăghici, director de Vânzări la eJobs.

Începând cu luna iulie a acestui an, şi personalul din sistemul de stat a primit salarii majorate, în urma grevei care a avut loc la finalul lunii mai şi începutul lunii iunie. Creşterile au pornit de la 760 de lei net şi au ajuns până la 1.420 de lei net, echivalentul unei majorări de 25% la toate categoriile.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62384385
Trei membri ai formației Șuie Paparude, răniți în urma unui accident la semafor, în Timișoara
Trei membri ai celebrei formații Șuie Paparude au suferit răni ușoare în urma unui accident de circulație petrecut pe strada Simion Bărnuțiu din Timișoara.  
62304258
O femeie care s-a angajat simultan în 16 locuri s-a îmbogățit fără să meargă vreodată la muncă. Cum a reușit
O chinezoaică a ocupat timp de trei ani 16 locuri de muncă și nu s-a prezentat la niciunul dintre ele, potrivit presei locale.
62384368
Ce au văzut localnicii din Chilia Veche în momentul în care rușii au bombardat la câteva sute de metri de ei
Resturi dintr-o dronă au fost găsite pe teritoriul românesc, în localitatea Plauru, din Tulcea. Confirmarea a venit după ce autoritățile noastre, în frunte cu președintele, negaseră acest lucru.