Ce a discutat preşedintele Iohannis cu premierul Italiei despre românii din peninsulă

61954462
Administraţia Prezidenţială

Paolo Gentiloni, noul  şef al Guvernului de la Roma, a ajuns joi la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că relaţia dintre România şi Italia este una foarte bună, punctând că una dintre chestiunile pozitive este faptul că atât comunitatea de români din Italia, cât şi cea de italieni din România sunt "nu doar acceptate, ci şi integrate".

"Relaţia noastră bilaterală între Italia şi România este una foarte, foarte bună. Asta se vede în multe domenii", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene, Paolo Gentiloni, aflat în vizită la Bucureşti.

El a menţionat relaţiile politice, schimburile economice şi poziţiile aproape identice în ceea ce priveşte politica europeană.

"Avem ceva în comun, care este foarte special şi foarte pozitiv - comunitatea română din Italia şi comunitatea de italieni din România. Amândoi suntem mulţumiţi că aceste comunităţi nu sunt doar acceptate, ci şi integrate", a afirmat Iohannis.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61954437
România nu reușește să acopere necesarul de carne de porc. De unde provin importurile
Vremurile în care România era un mare producător de carne de porc au apus demult. Acum reuşim să asigurăm doar jumătate din carnea pe care o mâncăm și suntem invadaţi de importuri din Ungaria şi Germania.
61954342
Accident grav între două autobuze, în Satu Mare. 12 persoane rănite
12 persoane au fost rănite după ce două autobuze s-au ciocnit în zona industrială a oraşului. Unul dintre vehicule nu a acordat prioritate la ieşirea de pe o stradă secundara- spun poliţiştii.
61954432
Doi bărbați din Kosovo și Turcia, prinși când încercau să intre ilegal în România
Ajutaţi de o călăuză cu cetăţenie sarbo-franceză, doi bărbaţi din Kosovo şi Turcia au încercat să intre ilegal în ţara noastră.