CCR amână discutarea sesizărilor privind Codurile penale pentru 4 iulie

61999269
Inquam Photos / George Calin

CCR a amânat pentru 4 iulie, sesizările formulate de USR, PNL şi de preşedintele Iohannis privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

Sesizările se referă la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii 78/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, dar şi la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Uniunea Salvaţi România a depus, împreună cu PNL, două sesizări de neconstituţionalitate cu privire la proiectele de lege "prin care se aduc peste 300 de modificări nocive Codului penal şi Codului de procedură penală".

USR consideră că toate aceste modificări vin în contradicţie nu doar cu statul de drept, ''şubrezind politica penală a României'' şi favorizând infractorii, ci şi cu Legea fundamentală.

Şeful statului reclama în sesizare că legea privind modificarea Codului penal a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia 650/2018 CCR constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale.

"Însă, în procedura reexaminării legii - deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie - Parlamentul a adoptat legea criticată cu depăşirea limitelor fixate prin Decizia nr. 650/2018. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 650/2018, Parlamentul pe de o parte şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, iar, pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie. (...) În procedura reexaminării, Parlamentul a eliminat în integralitate modificarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, deşi neconstituţionalitatea viza doar fraza a doua a acestui articol. Pe de altă parte, eliminarea intervenţiei legislative asupra textului art. 35 alin. (1) din Codul penal echivalează cu încălcarea obligaţiei Parlamentului de a pune în acord acest text cu Decizia nr. 368/2017. Or, punerea în acord a legislaţiei penale cu deciziile instanţei constituţionale a reprezentat un aspect asumat public, atât pe plan intern, cât şi european şi a constituit, aşa cum am arătat anterior, una dintre raţiunile iniţiativei legislative", se arăta în sesizarea preşedintelui.

El consideră că Parlamentul avea deschisă calea reexaminării doar în ceea ce priveşte dispoziţiile cuprinse în fraza a doua a art. 35 alin. (1), acesta neputând efectua modificări în privinţa primei fraze a alin. (1) al art. 35, care corespundea celor statuate prin Decizia nr. 368/2017, întrucât nu conţinea condiţia unicităţii subiectului pasiv pentru reţinerea infracţiunii continuate.

În document se menţionează, printre altele, că termenul prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, ce trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, fără a mai fi necesară referirea la persoană, termenele de prescripţie fiind reglementate la art. 154 din Codul penal, în funcţie de natura şi gravitatea pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile în cazul cărora se aplică. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, considerentele deciziilor instanţei de contencios constituţional au aceeaşi forţă obligatorie ca şi dispozitivul.

''Or, Parlamentul în procedura deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie a operat modificări în conţinutul normativ al art. 155 Cod penal cu ignorarea considerentelor Deciziei nr. 650/2018 par. 419 şi 421", susţinea preşedintele Klaus Iohannis.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Dezastrul descoperit de inspectorii OPC la chioșcurile din Eforie Sud

Dacă aveţi drum în această vară pe litoral aveţi grijă unde mâncaţi. Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au găsit nereguli la mai multe chioşcuri de unde turiştii îşi cumpărau de mâncare. Opt din zece au fost închise.

Mașini încărcate cu pepeni și porumb au pierdut marfa în drum. Reacția martorilor

Marți seară două mașini și-au pierdut marfa pe drum: pepeni au căzut pe șosea la ieșire din Alexandria și porumb la Valea Plopilor.

Atac cibernetic de proporții. Cum au furat hackerii date de la 30 de companii

Hackerii au accesat sistemele a zeci de companii de telecomunicaţii şi au furat un volum uriaş de date, pe parcursul unei campanii de spionaj derulate timp de şapte ani.

Recomandări
Datoria publică a României, în creștere constantă. Suntem la 61,4% din PIB. Instrumentele de finanțare a deficitului bugetar

În luna mai 2026, datoria publică a României a depășit pragul de 1.194 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 61,4% din produsul intern brut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Răsturnare de situație. Întâlnirea lui Nicușor Dan cu liderii fostei coaliții privind legea salarizării, anulată. SURSE

Întâlnirea dintre Nicușor Dan și liderii din fosta coaliție cu privire la legea salarizării nu va mai avea loc luni, au precizat surse pentru Știrile PRO TV.

Bogdan Ivan: „Reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, dar prețurile la pompă au sărit din nou de 10,4 lei”

Fostul ministru al Energiei, social-democratul Bogdan Ivan, afirmă că reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, însă prețurile la pompă au sărit din nou peste 10,2 - 10,4 lei.