Cazul elevilor blocați în aeroport. A fost deschis un dosar penal pentru înşelăciune

62057967
Pro TV

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a deschis un dosar penal pentru înșelăciune în cazul copiilor care au rămas blocați pe aeroporturi din străinătate, după ce au mers în tabere la New York și Tokyo cu o asociație fără licență.

În acest caz s-a început urmărirea penală in rem, informează News.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în 27 iunie organele de urmărire penală din cadrul IPJ Gorj - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la condiţiile de organizare a unor deplasări în străinătate, respectiv New York şi Tokyo, oferite de Asociaţia Tineri Parteneri pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, constând în aceea că nu a oferit condiţiile de cazare şi transport stabilite în contracte, beneficiari fiind persoane minore.

În cauză a fost deschis dosarul penal nr. 2606/P/2019, în care se fac cercetări pentru înşelăciune, faptă prevăzută de art. 244 alin. 1 Cod penal, dosar care se află în supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

„În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea menţionată mai sus, cu precizarea că este o etapă a procesului penal, reglementată de codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatorului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", arată sursa citată.

Ministerul Turismului a anunţat, joi, că s-a autosesizat în cazul asociaţiei care a organizat tabere internaţionale pentru copii, fără a deţine licenţă pentru activitatea de turism.

Zeci de copii au fost duşi în tabere internaţionale, unii în Statele Unite ale Americii, alţii în Japonia, părinţii reclamând condiţiile de cazare, transport şi masă. În plus, la întoarcere, copiii nu aveau bilete de avion, unii fiind blocaţi ore în şir pe aeroporturile din Milano şi Viena. Unii dintre ei au reuşit să ajungă acasă, după ce părinţii le-au cumpărat bilete, alţii sunt în continuare la Tokyo.

„Ministrul Turismului a dispus verificări de urgenţă, prin reprezentanţii Direcţiei Control din cadrul Ministerului, la sediile ONG-ului aflate în Bucureşti şi Târgu-Jiu. Asociaţia nu a depus, până în prezent, la Ministerul Turismului, actele necesare obţinerii unei licenţe de turism, pentru activitatea desfăşurată, conform legislaţiei în vigoare”, a transmis Ministerul Turismului.

Sursa citată a precizat că, în anul 2017, inspectorii Ministerului Turismului au sancţionat această asociaţie cu suma de 30.000 de lei pentru că desfăşura activităţi specifice unei agenţii de turism fără a deţine, însă, licenţă de turism.

„Asociaţia organiza excursii sub pretextul unor tabere pentru copii. Controlul s-a desfăşurat în urma unei sesizări depuse de un părinte care a fost nemulţumit şi a considerat că minorii care au luat parte la acea tabără au fost puşi în pericol. Reprezentanţii operatorului economic au contestat sancţiunile în instanţă, iar în primă fază, deşi Ministerul Turismului a depus un dosar complet care cuprindea toate constatările, documentele şi plângerile părinţilor, instanţa a dat câştig de cauză asociaţiei. Ministerul Turismului a contestat decizia, iar acum procesul urmează să fie analizat de o instanţa judecătorească superioară. Precizăm faptul că Ministerul Turismului a păstrat în permanenţă legătura cu Departamentul Consular din Ministerul Afacerilor Externe, care a asigurat asistenţă consulară în toată această perioadă şi a monitorizat permanent situaţia, copiii aflându-se acum în afara oricărui pericol, urmând a fi aduşi în siguranţă în România”, a mai precizat Ministerul Turismului.

Dan Călinescu, tatăl unor copii care au participat la tabăra din Statele Unite, a declarat, pentru News.ro, revoltat, că grupul din care făceau parte copiii săi a fost scindat, la finalul vacanţei, iar o parte au ajuns în aeroport la Milano, iar alţii în aeroport la Viena. Nu li s-a asigurat cazare, astfel că ei au dormit în aerogară.

„S-a organizat o tabătă pentru copii, în SUA, de către un ONG, Tineri parteneri. Grupul a fost format din 73 de persoane şi un singur însoţitor. Au plecat spre SUA cu escală în Milano, apoi s-au trezit în Times Square singuri, nesupravegheaţi. Trecem peste transportul oribil pe care l-au avut acolo, trecem peste faptul că la plecare o fetiţă a fost uitată la hotel, trecem şi peste cazarea care a fost total improprie. Au fost cazati şi şapte copii în camera de cinci paturi. Problema este că la întoarcere copiii au fost abandonaţi în aeroporturi”, a declarat Călinescu.

Bărbatul spune că grupul de copii a fost scindat, 22 dintre aceştia au ajuns în aeroport la Viena, iar restul la Milano. Însoţitoarea grupului, mai spune Călinescu, le-ar fi transmis părinţilor că nu mai face faţă, iar din acel moment nu a mai putut fi contactată.

„Tabăra a fost organizată de un ONG care aparţine unui domn care se numeşte Iulian Ghinoiu. Însoţitoarea copiilor era chiar soţia domnului Ghinoiu. Odată ajunşi în aeroporturi, la Viena şi Milano, li s-a transmis părinţilor copiilor că trebuie să le cumpere acestora bilete de avion pentru a ajunge acasă. Unii dintre părinţi au luat bilete de avion, alţii au ales autocarul”, a mai spus Călinescu.

Călinoiu a precizat că tabăra în SUA a costat o mie de euro pentru fiecare copil. Reprezentanţii ONG-ului nu au putut fi contactaţi. Pe pagina de Facebook au anunţat că toate taberele vor fi anulate, ulterior, pagina fiind ştearsă. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Muha, spaima traficanților de droguri, a fost adoptat de cel mai bun prieten al său

Muha, un agent special al Poliției de Frontieră Giurgiu, a ajuns celebru pe Facebook, după ce a ieșit la pensie. Este un câine polițist de aproape 10 ani, care nu mai poate participa la misiuni și a fost oferit spre adopție.

Porumb fiert, luat din gunoi și vândut pe plajă. ”Suntem de la țară, mâncăm de toate”

Sute de turiști își pun zilnic sănătatea în pericol, atunci când cumpără alimente de la vânzătorii ambulanți de pe plajă. Nimeni nu știe în ce condiții sunt preparate gogoșile, plăcintele sau porumbul fiert.

Suma primită de proprietarii de pădure, dacă se angajează că nu taie copacii

După zeci de ani în care mii de hectare de pădure au fost puse la pământ, statul a luat în sfârșit câteva măsuri.

Recomandări
Ce a provocat viitura ucigașă din Nepal și Tibet. Cauza dezastrului soldat cu cel puțin 165 de morți și sute de dispăruți

Inundaţiile devastatoare care au făcut cel puţin 165 de morţi şi sute de dispăruţi în Nepal şi Tibet au fost cauzate de prăbuşirea unui gheţar, a anunţat U.S. Geological Survey (USGS), scrie AFP.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.