Câți bani trimit în țară românii din diaspora

62161327
Shutterstock

Un român care lucrează în afara ţării trimite acasă în medie 500 euro pe lună, arată datele TransferGo, companie de transfer internaţional de bani online.

”59% dintre români consideră că principala contribuţie a diasporei la economia României este reprezentată de banii trimişi familiei, iar 21% de banii cheltuiţi în vizitele lor în ţară. Aceasta în contextul în care aproape jumătate dintre români consideră că diaspora are o contribuţie financiară per ansamblu mică sau foarte mică la economia locală, iar 73% dintre români subestimează valoarea reală a sumelor trimise în ţară de către conaţionalii lor de peste hotare”, potrivit unei cercetări comandate de TransferGo şi derulate la finalul anului 2020.

Potrivit TransferGo, în medie, un roman trimite acasă 500 euro pe lună.

”Această valoare este una destul de ridicată, având în vedere că venitul unui român care lucrează în Marea Britanie sau Spania, spre exemplu, este de aproximativ 2.000 euro. Practic, suma pe care acesta o trimite în ţară reprezintă un sfert din banii pe care îi câştigă într-o lună, restul fiindu-i necesar pentru a îşi acoperi costurile minime de trai, mai ridicate decât în România”, arată datele companiei, potrivit Agerpres.

Mai mult, conform datelor Băncii Mondiale, valoarea sumelor trimise în Romania în 2019 este de 7,2 miliarde de dolari, acestea reprezentând un procent de 3% din PIB-ul României.

Cu toate acestea, doar 20% dintre români sunt de părere că cei plecaţi în străinătate contribuie la dezvoltarea economiei locale prin investiţii făcute la întoarcerea în ţară, conform studiului derulat la cererea TransferGo la sfârşitul lui 2020.

Potrivit aceluiaşi studiu totuşi, 60% dintre români consideră că cei plecaţi peste hotare ar trebui sa se întoarcă în ţară.

TransferGo este o companie de transfer internaţional de bani online, pentru persoanele care doresc să trimită bani familiilor lor. Compania a fost înfiinţată în 2012 de patru fondatori de origine lituaniană, iar sediul central se află în Londra, Marea Britanie. În prezent, compania are birouri şi în Vilnius, Berlin, Istanbul şi Varşovia.

TransferGo numără peste 2,5 milioane de clienţi din întreaga lume şi facilitează transferurile de bani online, rapid şi în condiţii de siguranţă, în 40 de monede diferite şi are acoperire în 66 de ţări.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62171001
A murit actriţa Georgeta Luchian Tudor, soţia lui Tudor Gheorghe. Avea 86 de ani

Actriţa Georgeta Luchian Tudor (86 de ani), soţia rapsodului Tudor Gheorghe, a decedat, au anunţat reprezentanţii Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova.

62171122
Ce a făcut un bărbat din Alba când a găsit un portofel plin cu bani și carduri pe marginea drumului

Un bărbat din Alba Iulia a predat Poliţiei un portmoneu cu bani şi acte pe care l-a găsit căzut pe marginea drumului, păgubaşă fiind o femeie care îl uitase pe plafonul maşinii, imediat după ce a făcut cumpărături la un magazin din Vinţu de Jos.

62165062
Coronavirus România, bilanț 26 ianuarie. 2.877 de cazuri noi și 97 de decese

Coronavirus România, bilanț 26 ianuarie.Până astăzi, 26 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 715.438 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.