Câți bani primesc românii de la companiile aeriene, pentru zborurile întârziate sau anulate

62043208
Pro TV

În fiecare zi, aeroporturile din România înregistrează între trei şi şapte zboruri întârziate sau anulate.

Frecvent, sunt situaţii în care pasagerii ajung în aeroport şi descoperă că orarul de zbor le-a fost modificat sau chiar că zborul le-a fost anulat, potrivit datelor transmise, vineri, de platforma FlightClaim.ro.

Peste 1.000 de români primesc lunar, prin compania olandeză FlightClaim.ro, între 250 şi 600 euro de la companiile aeriene, arată un comunicat.

Compania înregistrează zilnic între 30 şi 50 de cereri de compensare de la pasagerii români care doresc să îşi primească drepturile de la companiile aeriene, potrivit News.ro.

"Cum era de aşteptat, perioada cea mai aglomerată din punctul de vedere al cererilor primite de către FlightClaim.ro este sezonul de vară, când companiile aeriene se supra-aglomerează, iar FlightClaim.ro înregistrează şi o cerere la fiecare 30 de minute. Aproximativ nouă din zece cereri sunt soluţionate pozitiv, iar pasagerii ajung să îşi primească compensaţia conform legii. De la începtutul anului şi până acum, cele mai multe zboruri anulate au fost în luna ianuarie, când aeroporturile din România au înregistrat 36 de zboruri care au întârziat minim 3 ore şi 12 zboruri complet anulate”, se arată în comunicat.

Cele mai multe zboruri întârziate şi anulate au fost înregistrate de compania Tarom, dar şi de companiile low cost Wizz Air, Ryanair şi Blue Air.

Conform datelor FlightClaim.ro, destinaţiile cu cele mai mari întârzieri înregistrate sunt Milano, Madrid, Roma, Larnaca şi Londra.

”Zborurile charter din perioada verii reprezintă un risc deosebit pentru pasagerii români şi de aceea echipa noastră cooperează cu agenţiile de turism din România pentru a asigura tot suportul şi asistenţa necesară turiştilor lor care se află în această situaţie. Am obţinut compensaţii pasagerilor români al căror zbor, cu plecare din România, a fost anulat pe motive operaţionale”, a declarat Cees Werff, director general FlightClaim.ro.

În funcţie de durata întârzierii, pasagerii sunt eligibili la compensaţii între 250 şi 600 de euro/persoană, plus alte cheltuieli.

Sub 10% dintre pasagerii afectaţi de zboruri anulate, întârziate sau cărora le-a fost refuzată îmbarcarea se preocupă să solicite compensaţia de 250, 400 sau 600 de euro de la companiile aeriene sau prin firmele specializate. Acest procent extrem de mic se datorează slabei cunoaşteri a drepturilor pasagerilor, dificultăţilor de a intra în contact direct cu compania aeriană sau, pur şi simplu, lipsei de timp.

FlightClaimEU.com este o companie specializată în asistarea pasagerilor cu zboruri întârziate, anulări sau overbooking pentru a obţine compensaţiile legale de la companiile aeriene. Compania este prezentă pe piaţa europeană de 2 ani şi în România de 1 an. FlightClaim.ro a obţinut până acum compensaţii pentru peste 20.000 de pasageri din întreaga Europă şi pentru peste 5.000 de pasageri din România, fără niciun cost iniţial pentru pasagerii afectaţi.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Viral! Iubita l-a pus într-o postură jenantă chiar la prezentarea oficială
Viral! Iubita l-a pus într-o postură jenantă chiar la prezentarea oficială
Citește și...
Mesajul transmis de Papa Francisc în avion, înainte de a ateriza la București. VIDEO

Peste 70 de jurnaliști, printre care și Andreea Esca, l-au însoțit pe Papa Francisc în avionul care l-a transporta de la Roma la București.

Viorica Dăncilă i-a dăruit Papei un ceas cu pământ românesc în cadran

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu Papa Francisc, în cadrul unei audienţe private, oferindu-i cadou acestuia un ceas al cărui cadran include şi pământ românesc şi o curea lucrată manual.

Papa în România. Reacția românilor când l-au întâlnit pe drum prin Capitală

Papa Francisc este renumit pentru căldura cu care se apropie de oameni şi comunică firesc, cu naturaleţe şi simplitate, iar acest stil degajat, provoacă simultan simpatie şi căldura în inimile interlocutorilor.

Recomandări
Două drone UAV, distruse de Armata Română în zona Neptun Deep. Au fost găsite în derivă în Marea Neagră

Două drone UAV, tip Gerbera, au fost distruse în această după-amiază de scafandrii EOD ai Armatei Române, în zona economică exclusivă, la ~90NM distanță travers de Constanța, în zona Neptun Deep, a anunțat Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării.

România se pregătește să închidă și Reactorul 2 de la Cernavodă. De unde luăm energie și cum e afectată populația

Criza din energie ia amploare. Estimările actuale ale debitelor Dunării arată că joi dimineață ar putea fi oprit și cel de-al doilea grup de la Cernavodă. Pregătirile au început deja, pentru ca deconectarea să fie una controlată. 

Pîslaru: Zilele următoare sunt decisive pentru Legea salarizării. „Am primit mandat să închid discuțiile cu sindicatele”

Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, afirmă că, în urma discuţiilor care au avut loc, marţi seară, la Palatul Cotroceni, pe tema proiectului legii salarizării unitare nu s-a ajuns la un acord.