Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

×
Publicitate

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

În plus, au fost anunțate măsuri, inclusiv un studiu care să arate dacă locul va putea fi redeschis. Șeful statului a ajuns, apoi, și în Băcel, unul dintre satele din Covasna lovite de inundații în ultimele zile.

Președintele a ajuns cu mașina în Harghita. Ședința la care au participat atât miniștrii Economiei, Finanțelor, Dezvoltării, cât și directorul Salrom și reprezentanți de la Apele Române a durat aproximativ o oră.

Nicușor Dan, președintele României: „E o situație gravă care putea să fie prevenită, o să solicit prim-ministrului să trimită Corpul de Control, să se stabilească cine sunt vinovații. Cu această salină a Salrom s-a făcut un studiu științific în anul 2007, deci salina știa din 2007 despre potențialele probleme”.

La scurt timp, premierul interimar Cătălin Predoiu a anunțat că a hotărât să trimită corpul de control la Praid. Șeful statului a vorbit și despre măsurile care trebuie luate rapid. Salrom și-a asumat că în trei săptămâni va face o conductă care să preia apa.

Constantin Dan Dobrea, directorul general al Salrom: „Am luat legătura cu experții de la Babeș-Bolyai, cu experți internaționali, toate țările vor trimite pompe de mari dimensiuni pentru a scoate apa din salină.”

Cât ar putea costa salvarea salinei Praid

Apoi, în decurs de până la 4 luni, ar urma să fie făcut un studiu, care să arate dacă poate fi salvată întreaga salină, atât partea de exploatare, cât și cea turistică.

Bogdan Ivan, ministrul interimar al Economiei: „Ar fi nevoie de 130 de milioane de lei pentru a devia integral cursul acestui pârâu, a prelua apa din subteran și, după asta, de a duce la starea inițială și de a consolida pereții acestei galerii, circa 70 de milioane de lei pentru a reda circuitului această salină.”

Cât timp a avut loc întâlnirea oficialilor, sute de localnici au venit în fața salinei. Cei mai mulți sunt afectați de închiderea minei. Președintele a anunțat un ajutor pentru ei, atât pentru angajații salinei, cât și pentru cei cu afaceri în turism.

Localnic: „Absolut tot ce venea, venea de la salină. Noi am construit pensiune. Suntem pensionari, tot venitul este de la salină.”

Nicușor Dan a ajuns și în Covasna

De la Praid, șeful statului a plecat în Covasna, la Băcel.

Nicușor Dan, președintele României: „Statul Român trebuie să acționeze pentru o măsură permanentă. În acest loc și în alte locuri din România am avut niște programe de construire de diguri care nu s-au realizat. Toți românii trebuie să pună presiune pe autorități ca să acționeze în interesul lor.”

Nicușor Dan a vizitat centrul de comandă al ISU, apoi a vorbit și cu zecile de localnici care au venit să îl întâlnească.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62548387
Șaptesprezece ore a durat recuperarea a patru alpinişti rămaşi blocaţi în munții Bucegi. VIDEO

Salvamontiştii prahoveni au intervenit, în acest weekend, timp 17 ore pentru recuperarea a patru alpinişti rămaşi blocaţi într-o zonă greu accesibilă din munţii Bucegi.

62546024
Trupul unui copil de 9 ani a fost găsit carbonizat de pompieri, după un incendiu produs la o casă în Caraș-Severin

Pompierii au găsit trupul carbonizat al unui copil de 9 ani după ce au stins un incendiu izbucnit la o casă în localitatea Glimboca din judeţul Caraş-Severin.

62548181
Ploi torențiale anunțate în București, de 1 iunie. Când sunt așteptate averse și descărcări electrice

Meteorologii anunţă temperaturi de 26 - 28 de grade în Bucureşti, duminică, vremea continuând să se încălzească.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.