Care este starea pacienților aduși în România, victime ale tragicului accident din Bulgaria. Alți trei români au murit

62276925

Cinci români au fost aduși în țară și internați la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca după ce, sâmbătă, au fost implicați într-un accident de autocar în Bulgaria.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Spitalul Floreasca, pacienții se mențin în stare gravă, în acest moment fiind stabili din punct de vedere al funcțiilor vitale.

Dintre cei 5 pacienți:

- 3 sunt internați în Secția de Terapie Intensivă, necesitând măsuri specifice acestei secții;

- 2 sunt internați în saloane postoperatorii (terapie intensivă intermediară).

Echipele multidisciplinare compuse din medici de terapie intensivă, chirurgie generală, ortopedie, neurochirurgie îi supraveghează permanent pe acești pacienți, adaptând tratamentul în funcție de evoluția lor, inclusiv intervenții chirurgicale în zilele care urmează.

Cum s-a petrecut accidentul

Vehiculul a izbit o maşină parcată pe marginea drumului şi un copac. În impact i-a zburat pur şi simplu acoperişul. Imaginile surprinse la fața locului sunt terifiante. Pe lista victimelor apare şi numele unui turc care a murit, iar alţi 4 au nevoie de îngrijiri medicale.

Tragedia s-a petrecut 1:30 noaptea, în regiunea Veliko Târnovo, din Bulgaria. Autocarul, înmatriculat în România venea acasă din Turcia.

Între două localităţi din ţară vecina, şoferul, un cetăţean turc, a pierdut controlul volanului, a lovit o mașină din Olanda, oprită pe marginea drumului şi a ricoşat într-un copac. Impactul a fost atât de puternic încât bucăţi din autocar au rămas prinse în crengi. În vehiculul care s-a făcut praf erau 26 de oameni care se întorceau din vacanţă. 19 dintre ei sunt romani, restul turci.

În urma impactului, trei români şi un turc au murit. 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62270428
Tone de carne şi alte produse alimentare expirate de trei ani, descoperite de ANPC la Costinești
Comisarii ANPC au descoperit tone de carne şi alte produse expirate de trei ani, în urma unui amplu control realizat la Costineşti şi care a vizat un singur operator economic, care are mai multe puncte de lucru în staţiune.
62276958
Controale la frontieră. 44 de români nu au fost lăsați să iasă din țară în ultimele 24 de ore
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că, în ultimele 24 de ore nu s-a permis ieşirea din țară a 44 de cetăţeni români din diferite motive legale.
62276954
Incendiu uriaș într-o zonă greu accesibilă din Vâlcea. Pompierii intervin cu avioane speciale de stingere
De mai bine de 36 de ore încearcă pompierii să stingă un incendiu de vegetație din județul Vâlcea.