Carantină de noapte instituită la Slobozia, după ce rata de infectare a trecut de 7,5 la mie

62216065

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa a decis instituirea carantinei de noapte pentru municipiul Slobozia. Decizia a fost luată după ce rata rata de infectare la nivelul municipiului a trecut de pragul de 7,5 la mie.

Astfel, pe timpul nopţii, adică în intervalul orar 20.00-5.00, locuitorii municipiului Slobozia vor putea ieşi pe stradă doar cu un motiv bine întemeiat. Restricţia nu îi vizează însă pe locuitorii care sunt vaccinaţi anti-COVID, potrivit News.ro.

Masca de protecţie va fi obligatorie în spaţiile publice, pieţe, târguri, magazine, staţii de transport în comun, dar şi în mijloacele de transport, precum şi pe o rază de 50 m în jurul şcolilor. Restaurantele şi cafenelele pot funcţiona doar cu ocuparea a maximum 50 la sută din capacitate şi pot primi doar clienţi care prezintă certificatul verde. Aceleaşi reguli se aplică şi în cazul locurilor de joacă pentru copii din spaţii închise, dar şi în cazul cinematografelor sau restaurantelor din mall-uri. Pe de altă parte, activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este interzisă.

Este permisă organizarea de nunţi şi botezuri cu condiţia ca numărul participanţilor să fie de maximum 200, iar aceştia să prezinte certificatul verde.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62178627
OMS: Nu deținem controlul asupra coronavirusului. Încă nu am scăpat de pericol
Maria Van Kerkhove, directoarea programului de combatere a maladiei infecţioase COVID-19 din cadrul OMS, a subliniat că noul coronavirus este încă departe de a fi ţinut sub control.
62217191
Medic ATI, din Capitală: Din august, reanimarea e plină. Am dublat capacitatea de admisie. Ne pregătim poate de triplare
Dr. Elena Copaciu, medic primar de ATI la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală prezintă, într-un „Jurnal de front pandemic!”, cazurile grave de COVID-19 care au ajuns în unitatea medicală.
62217173
Lider al protestelor anti-vaccin din Zalău, internat cu COVID. „Îmi pare rău că nu m-am vaccinat”
Un lider al protestatarilor anti-vaccin din Zalău s-a infectat cu coronavirus și a ajuns la spital, iar acum încurajează oamenii să se imunizeze împotriva COVID-19.