Când se va putea circula pe Pasajul Doamna Ghica. Anunțul lui Nicușor Dan

62364369

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a verificat luni stadiul lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica, afirmând că lucrările sunt în grafic şi că, la începul acestei toamne, când încep şcolile, se va putea circula pe pod.

„Suntem în grafic, aşa cum puteţi să vedeţi s-a turnat betonul, suntem în perioada în care trebuie să se usuce şi după asta se va turna un strat de hidroizolaţie şi asfaltul. Domnul director spune că vom termina acest pod la începutul acestei toamne, când încep şcolile”, a spus edilul, potrivit news.ro.

Nicuşor Dan a precizat că şi-a asumat un grafic în urmă cu un an şi jumătate, după ce au semnat contractul cu firma italiană care a făcut tablierul şi s-a respectat acest grafic. ”Aşa se întâmplă când eşti serios şi plăteşti. Suntem într-o situaţie în care constructorul lucrează şi Primăria plăteşte la timp”, a mai spus Nicuşor Dan, precizând că ”nu se face să ai conturile blocate şi într-o acţiune populistă de campanie să începi un proiect pe care ştii că nu poţi să îl termini şi să laşi o gaură în mijlocul oraşului”

„Asta este ce am găsit noi aici”, mai precizează primarul Capitalei. ”La începutul acestei toamne, vom circula pe acest pod”, a mai spus Nicuşor Dan.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62364367
Cauza principală de deces în România. Peste 11.000 de români au murit de la aceste boli
Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ în luna mai a acestui an, la minus 7.375 de persoane, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
62364342
Doliu în sportul românesc. Un mare campion a murit înecat
Cătălin Ștefănescu, campion național și balcanic la culturism, a fost găsit mort, duminică dimineață. Sportivul de 29 de ani s-ar fi înecat în timp ce se afla la pescuit, scrie Gazeta Dâmboviței.
62348160
Un bărbat din Olt a fost bătut și răpit. Un scandal a început într-un local dintr-o comună
Două persoane sunt cercetate de poliţiştii din Olt după ce au agresat şi au răpit un bărbat, conflictul dintre ei pornind în timp ce se aflau într-un local public dintr-o comună.