Când se va deschide metroul în Drumul Taberei. Noul anunț al ministrului Cuc

62046541
Agerpres

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, susţine că metroul din Drumul Taberei va fi deschis traficului în decembrie 2019, întrucât nu mai există niciun impediment în realizarea acestui plan.

 

"Au fost lucrări suplimentare, în urma cărora au existat dispute între antreprenori, ceea ce a stagnat un pic lucrările şi totodată a fost o problemă legată de sistemul de automatizare. Domnul Aldea (directorul general al Metrorex - n.r.) nu cred că şi-a mai asumat alt termen decât cel real, magistrala va fi deschisă, aşa cum am spus la preluarea mandatului, în decembrie 2019. Am avut discuţia şi cu antreprenorul, şi cu fostul director. Lucrările sunt finalizate undeva la 97%, mai sunt câteva finisaje de făcut. Nu văd niciun fel de impediment", a spus Cuc, marţi, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că principalul factor care a dus la întârzierea proiectului au fost revendicările constructorilor, care de multe ori nu au fost justificate.

"Principalul impediment pe care l-am regăsit în toate proiectele de infrastructură mare au fost aceste revendicări care au ţinut blocate lucrările de investiţii în România. Aţi văzut că am o atitudine nu agresivă, dar nu împărtăşesc această idee de a face claim-uri, acei bani nemunciţi. De multe ori aceste claim-uri nu au făcut decât să blocheze proiectele", a mai spus Cuc.

Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, va avea aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2).

Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este de 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.

Magistrala 5 este compusă din trei secţiuni: Eroilor - Râul Doamnei, Eroilor - Iancului, respectiv Iancului - Pantelimon.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62064581
Piromanul din Dâmbovița, prins de polițiști. A incendiat casa părintească

Un tânăr de 24 de ani din Dâmbovița, anchetat deja în mai multe dosare penale pentru distrugere, ameninţare şi conducere fără permis, a recunoscut ca luni seară şi-a incendiat casa părintească.

62064681
Patru motociclişti rătăciţi, căutaţi de două zile. Oamenii sunt de negăsit

Patru motociclişti rătăciţi de două zile în masivul Făgăraş sunt căutaţi de echipe formate din jandarmi montani, salvamontişti şi voluntari.

62064664
Rezultate Titularizare 2019. S-au afișat notele profesorilor pe fiecare județ

Rezultatele de la titularizare s-au afișat pe titularizare.edu.ro. Acestea sunt primele rezultate de la examenul de titularizare 2019, iar profesorii nemulțumiți de notele primite pot să depună contestații.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.