Călin Georgescu rămâne sub control judiciar după ce judecătorii i-au respins plângerea

62547185

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar după ce Judecătoria Sectorului 1 a respins, vineri, plângerea depusă de fostul candidat la prezidenţiale împotriva deciziei procurorilor de a-i prelungi această măsură preventivă.

"În temeiul art.215 ind.1 alin. 5 Cpp, respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de inculpatul Georgescu Călin împotriva ordonanţei nr. 2226/221/P/2023/d1 din data de 06.06.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de prelungire a măsurii preventive a controlului judiciar. Definitivă", se arată în decizia instanţei.

Procesul s-a desfăşurat joi, cu participarea lui Călin Georgescu în sala de judecată.

Pentru prima dată de când a fost pus sub urmărire penală, Georgescu a făcut declaraţii în legătură cu dosarul său.

"Trăiesc evidenţa unui abuz, pe care nu l-aş fi crezut posibil după căderea comunismului. Este o hărţuire politică, făţişă, incompatibilă cu legea şi cu bunul simţ. De aceea, aş dori să fiu foarte concis. Nu se poate face justiţie decât în sala de judecată şi nu la televizor. Libertatea de expresie defineşte o democraţie adevărată. Dacă ea este atacată, atunci se merge pe trepte ale dictaturii. Libertatea de expresie înseamnă libertatea de a spune orice, chiar şi adevărul. De aceea, adevărul nu poate să fie clamat de o autoritate, adevărul însuşi este autoritatea", a spus, joi, Georgescu.

Pe 27 mai, Parchetul General a extins urmărirea penală pe numele lui Călin Georgescu, după ce fostul candidat la alegerile prezidenţiale a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.

Ulterior, pe 6 iunie, el a fost chemat la Parchet pentru a i se aduce la cunoştinţă prelungirea controlului judiciar.

Georgescu se află sub această măsură restrictivă din 26 februarie, având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare şi nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

El este urmărit penal pentru săvârşirea a şase infracţiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, fiind acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduşi de Horaţiu Potra, după ce Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale.

Pe 9 martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la prezidenţiale, fiind invocată decizia Curţii Constituţionale din luna decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile din primul tur.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62552087
Un zid s-a prăbușit la stația de metrou Piața Sudului, din cauza infiltrațiilor de apă | GALERIE FOTO

Un perete s-a surpat în stația de metrou Piața Sudului, pe Magistrala 2, în urma infiltrațiilor provocate de ploile torențiale care au lovit luni Capitala.

62551691
Mirabela Dauer, audiată de DNA în dosarul generalului Cătălin Zisu privind locurile de veci de la cimitirul Ghencea

Cunoscuta artistă în vârstă de 77 de ani Mirabela Dauer s-a aflat vineri în biroul anchetatorilor militari.

62552033
Şeful Jandarmeriei Brăila, anchetat de DNA, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

Șeful jandarmeriei Brăila, colonelul Nicolae Albăceanu, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Recomandări
Nicusor dan bloomberg 2
Nicușor Dan, interviu la Bloomberg TV despre Ucraina și problemele bugetare ale României. Relația cu SUA: „Very good”

Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat, vineri, într-un interviu pentru Bloomberg TV, că țara noastră și Europa vor continua să sprijine Ucraina. 

Gettyimages 2285752742
Primarul Capitalei anunță lucrări majore de refacere a marilor bulevarde din București. “Fără șantiere noi pe liniile de tramvai”

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță lucrări majore de refacere a bulevardelor de pe inelul median al Bucureștiului și promite că progresele se vor vedea înainte să-și încheie mandatul.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.