Protest în Piața Victoriei. Bugetarii care ies în stradă, nemulțumiți de salarii

62451595

Angajaţii din mai multe instituții de stat vor participa, joi, în Piaţa Victoriei, la un miting de protest în cadrul căruia vor solicita „înlăturarea inechităţilor şi discriminărilor salariale” şi „respect pentru muncă”.  

Sindicatul Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - SAONRC, Sindicatul Europol - filiala Arhivele Naţionale ale României, Sindicatul Salariaţilor din cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST) - afiliate la Federaţia PUBLISIND şi Blocul Naţional Sindical - organizează un miting de protest faţă de ”inechităţile” şi ”discriminările salariale” din aceste domenii de activitate.

Mitingul este programat să se desfăşoare, joi, de la ora 13.30, în Piaţa Victoriei.

Sindicaliştii afirmă că îşi doresc o salarizare decentă, corelată cu complexitatea muncii, dar şi respect profesional.

„Angajaţii care au ca atribuţii combaterea discriminării protestează în Piaţa Victoriei contra discriminărilor salariale! La astfel de extreme duc politicile salariale haotice ale guvernelor din ultimii 15 ani. Veniturile salariaţilor din Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Arhivele Naţionale ale României, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Sport şi Tineret sunt menţinute deliberat la niveluri care nu refletă complexitatea muncii sau care în anumite situaţiei sunt chiar sub limita subzistenţei. Cu toate acestea, precum şi în condiţiile în care nu se fac încadrări corespunzătoare, angajatorii pretind performanţă, impun muncă suplimentară şi alocă constant extrasarcini, în schimb salariaţii au de respectat o serie de interdicţii specifice profesiilor”, susţin sindicaliştii.

Potrivit SNST, motivele pentru care protestează salariaţii din subordonatele Agenţiei Naţionale pentru Sport şi din Casele de Cultură ale Studenţilor sunt salarizarea foarte proastă, deficitul de personal, condiţiile de muncă improprii, inechităţile salariale şi discriminarea în raport cu celelalte categorii de angajaţi din domeniile similare de activitate.

Astfel, SNST solicită majorarea cu 25% a salariilor celor care muncesc în Sport şi Tineret.

SNST a declanşat, în 21 martie, un protest la nivel naţional prin care solicită majorarea cu 25% a salariilor pentru angajaţii din cadrul Direcţiilor Judeţene pentru Sport şi Tineret, Cluburilor Sportive Municipale, Caselor de Cultură ale Studenţilor, Complexul Cultural – Sportiv Studenţesc Tei, Complexurile Sportive Naţionale, Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor, Muzeul Sportului, Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport – INCS, Federaţiile Sportive Naţionale şi Agenţia Naţională pentru Sport – ANS.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62392219
Procesul lui Vlad Pascu, reluat cu o nouă judecătoare. Tatăl lui Sebi: Vom cere din nou schimbarea încadrării juridice

Dosarul lui Vlad Pascu a fost preluat de o altă judecătoare și continuă la termenul de joi, după ce judecătoarea Oana Ancuţa Popoviciu, a fost, într-un final, recuzată, după criticile publice aduse de familia victimelor.

62451582
Mașină furată și abandonată lângă un pârâu. Greșeala făcută de proprietar

O mașină furată a fost abandonată lângă un pârâu, în apropiere de Ploiești.

62451579
Incident revoltător în Craiova. Tânără în scaunul cu rotile, umilită de un șofer de autobuz. Este cercetat disciplinar

Incident revoltător, surprins în Craiova. O tânără cu dizabilități a fost umilită de un șofer de la Regia de Transport local în momentul în care a vrut să urce în autobuz.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.