Ilie Bolojan a cerut demiterea directorului EximBank. Răspunsul băncii

62557555

Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți seara că a solicitat Ministerului de Finanțe să înceapă procedura de înlocuire a directorului EximBank, în contextul scandalului privind vila RA-APPS în care își are sediul banca de stat.

Șeful Executivului a explicat situația controversată care implică diferențe majore între evaluările pentru aceeași clădire.

Sesizare la parchet

„Am cerut Ministerului de Finanțe să declanșeze procedura de înlocuire din funcția directorului de la bancă și în aceste zile, dacă nu mâine sau poimâine, va pleca sesizarea la parchet, pentru că sper că cineva va constata că nu putem avea pentru aceeași clădire două expertize făcute către două companii de stat", a declarat Bolojan, marți seară, la Digi24, potrivit news.ro.

Premierul a subliniat inconsistența evaluărilor: „Sunt două evaluări care arată că un preț de 60.000 de euro este preț de piață în același loc și o altă expertiză care arată că 180.000 de euro este tot în același loc, tot pentru acea clădire un preț de piață".

Mecanismul controversat al subînchirierii

Scandalul vizează un mecanism complex prin care EximBank plătește o chirie lunară de 180.000 de euro către o firmă privată, în timp ce RA-APPS, regie a statului, primește doar 60.000 de euro pentru aceeași clădire.

„Este o gaură care se întâmplă între o firmă a statului care administrează o clădire și o bancă de stat care a subînchiriat de la privat. Firma privată plătește statului 60.000 de euro lunar, în timp ce EximBank plătește o chirie lunară de 180.000 de euro către firma privată. Într-un an asta înseamnă 1,5 milioane de euro", a explicat Bolojan.

Întrebat despre o posibilă reformare a RA-APPS, premierul a precizat că se află în funcție de doar zece zile și că a avut de rezolvat problemele majore legate de măsurile fiscale.

„Dar dacă n-au văzut acest lucru care se vede din avion, probabil că au și alte probleme, dar nu vreau să mă antepronunț", a adăugat Bolojan.

Referitor la eventuale schimbări la conducerea ambelor instituții, premierul a fost categoric: „Vă dați seama că acei oameni care conduc aceste instituții nu mai stau liniștiți".

Poziția Eximbank

Mutarea sediului social a fost o decizie strategică pentru eficientizarea activității, realizată legal și aprobată intern. Contractul de sublocațiune a fost verificat de mai multe instituții, fără a fi constatate nereguli, susțin reprezentații companiei: „Exim Banca Românească este o societate administrată în sistem unitar, fiind condusă de un Consiliu de Administrație, numit de Adunarea Generală a Acționarilor, format din 9 membri, dintre care 5 administratori neexecutivi și 4 administratori executivi. Numirea actualului Consiliul de Administrație al băncii a fost aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor la finele lunii noiembrie 2024, în urma derulării unei proceduri transparente și competitive de selecție – cu peste 30 de aplicații, dintre care 15 au fost selectate. Sistemul de salarizare al întregului personal, inclusiv al conducerii băncii, se situează la nivelul mediu din grilele specifice și aplicate de către toate celelalte bănci care operează în sistemul bancar.

În ceea ce privește procesul de schimbare a sediului social, acesta a fost o decizie de management strategic, pentru eficientizarea activității și construirea unei imagini corporative, cât și pentru optimizarea costurilor operaționale. Procesul de schimbare a sediului socials-a realizat cu deplina respectare a prevederilor legale, toate etapele fiind aprobate la nivelul Consiliului de Administrație și al Adunării Generale a Acționarilor.

Precizăm că, din punct de vedere legal, banca a avut doar opțiunea unei sublocațiuni întrucât, încă de la momentul relocării sediului, imobilul făcea obiectul unui alt contract de locațiune încheiat de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) până în 2031, fără nicio perioadă de discontinuitate, iar valoarea chiriei încasate de RAAPPS nu a fost și nu putea fi cunoscută de bancă, având în vedere clauzele de confidențialitate aplicabile între RAPPS și partenerul său contractual.

Încheierea și derularea contractului de sublocațiune au făcut anterior obiectul unor verificări extinse, atât din partea unor autorități administrative, cât și judiciare (Curtea de Conturi, Direcția Națională Anticorupție etc.), nefiind constatată nicio încălcare a legii și nefiind dispusă nicio măsură coercitivă în consecință”, a transmis compania EximBank.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Israelul se pregătește de strămutarea restului populației din Gaza într-o enclavă. ONU arată „epurarea etnică”

Ministrul israelian al apărării afirmă că a instruit armata să pregătească un plan de mutare a tuturor palestinienilor din Gaza într-o tabără din sudul teritoriului, potrivit presei israeliene.

Aproximativ 500.000 de tineri sunt așteptați în Costinești, la „Beach, Please!”. Cazările s-au dat încă din iarnă

La Costinești au loc ultimele pregătiri pentru Beach Please, festivalul de muzică care ar putea deveni cel mai mare din Europa. Cu o investiție de 16 milioane de euro din partea organizatorilor, stațiunea va fi invadată de tineri.

Dezastrul de la Praid s-ar putea repeta și la Salina Turda. Are nevoie urgentă de lucrări de consolidare

Pentru a evita un alt dezastru, asemenea celui de la Praid, autoritățile locale din Cluj cer ajutor pentru un alt simbol al României, Salina Turda. 

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.