Bogdan Aurescu, discuții la Davos despre sectorul energetic și primele reactoare modulare mici din România

62248625
Agerpres

Dezvoltarea sectorului energiei din România a fost tema discuției pe care a purtat-o la Davos ministrul de externe Bogdan Aurescu. Oficialul român a vorbit despre proiectul reactoarelor modulare mici - SMR, primele din Europa care se vor construi la noi.

Ministrul Aurescu a avut o întâlnire cu Ian Edwards, CEO al companiei canadiene SNC Lavalin, şi cu William Young, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei.
Discuţia s-a axat pe participarea companiei canadiene la proiectele din domeniul nuclear civil din România, îndeosebi retehnologizarea Unităţii 1 şi construcţia Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare (CN) de la Cernavodă.

În cadrul întrevederii, ministrul Aurescu a reconfirmat rolul central pe care dezvoltarea sectorului nuclear civil îl deţine în cadrul strategiei naţionale de securitate energetică, mai ales în contextul geopolitic actual, în care se impune intensificarea demersurilor de creştere a independenţei energetice, proiectele referitoare la Unităţile 1, 3 şi 4 ale CN Cernavodă numărându-se, alături de cele privind construcţia primelor reactoare modulare mici, printre obiectivele majore de tranziţie energetică ale României, transmite Agerpres.

Ministrul Afacerilor Externe şi reprezentanţii SNC Lavalin au discutat despre activitatea companiei ca partener major în cadrul consorţiului angrenat în dezvoltarea complexului energetic nuclear de la Cernavodă. La nivel tehnologic, firma canadiană deţine tehnologia CANDU utilizată în actualele unităţi, dar şi în noile proiecte aflate în curs de derulare la CN Cernavodă. Compania este implicată şi în formarea de specialişti în sectorul nuclear civil, prin cooperarea de profil derulată cu compania românească SN Nuclearelectrica.
De asemenea, a fost abordată necesitatea accelerării demersurilor de finanţare a proiectelor menţionate.
În aceeaşi zi, ministrul Bogdan Aurescu a avut o întrevedere, în marja WEF, cu Miguel Stilwell d'Andrade, CEO al grupului Energias de Portugal SA (EDP) şi al diviziei de energie regenerabilă EDP Renewables (EDPR).

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62318331
Zeci de mii de opere de artă, în patru capsule ale timpului, ajung pe Lună. Sunt și românești

Patru capsule ale timpului, pline cu zeci de mii de opere de artă, vor fi trimise pe Lună în programul numit "The Lunar Codex." Desigur, nu creaţiile originale...

62318218
O femeie a murit, după ce a fost implicată într-un accident, la ieșire din Tulcea

Accident tragic, joi seara, la ieșirea din Tulcea. O femeie de 52 de ani și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla s-a ciocnit cu o alta.

62318327
Incendiu la Spitalul de Copii din Galaţi. Peste 100 de persoane, inclusiv mame cu copii, au fost evacuate

A fost panică, joi seară, la Spitalul de Pediatrie din Galați, unde peste o sută de persoane, inclusiv mame cu copii mici, au fost evacuate.

Recomandări
Nicusor dan adm prezidentiala 25 mai
Nicuşor Dan: Alegerile anticipate înseamnă 5 luni în care noi nu putem face rectificare. Nu ne jucăm de-a soarta acestei ţări

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că nu poate fi de acord cu alegerile anticipate, deoarece ţara ar rămâne blocată cel puţin cinci luni de zile, în care nu se va putea face o rectificare de buget. 

Agerpres 1 oameni pe strada
IRCC a crescut de la 1 octombrie, după patru scăderi consecutive. Cum se schimbă dobânda la creditele românilor

Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) crește ușor, de la 5,56% la 5,57% pe an, începând cu 1 octombrie 2026, potrivit datelor publicate de BNR. Este prima majorare a indicatorului după patru scăderi consecutive.

Pilot injunghiat
Rănit grav, pilotul înjunghiat în avionul Flydubai a reușit să deschidă ușa cabinei pentru ca pasagerii să intervină

Compania FlyDubai suspendă temporar toate zborurile spre Israel, la o zi după incidentul de la bordul unei curse Dubai-Tel Aviv.