Biciclist de 77 de ani, lovit de ambulanța SMURD, în Cluj. Bătrânul nu s-a asigurat

62188926
Shutterstock

Un biciclist de 77 de ani a fost lovit de o ambulanță SMURD, care avea avertizările sonore și luminoase în funcțiune. Biciclistul a intrat într-o intersecție fără să se asigure.

Ambulanța SMURD Cluj a acroșat biciclistul de 77 de ani care a pătruns pe o stradă principală de pe una secundară.

„Ieri (luni, n.r), în jurul orei 11,50, poliţiştii oraşului Huedin au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier, pe DJ 10C, în localitatea Aghireşu Fabrici. Conform primelor cercetări efectuate la locul evenimentului rutier, rezultă că un echipaj ISU CLUJ-SMURD, în timpul deplasării spre un caz medical, în direcţia municipiului Cluj-Napoca, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, ar fi acroşat un biciclist, în vârstă de 77 de ani, care ar fi pătruns pe strada principală de pe o arteră secundară", se arată într-o informare trimisă marţi de IPJ Cluj, preluată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, bărbatul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital, iar conducătorul autospecialei SMURD a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62314454
Mai sunt aproape trei luni de reducere, dar oamenii au stat cu orele la coadă să-și plătească impozitele la primării
În a treia zi a noului an, mii de oameni se înghesuie la cozi, la direcțiile de taxe și impozite din toată țara, ca să își plătească dările către stat, chiar dacă acestea pot fi achitate și online.
62313610
Mesajele publicate pe contul lui Andrew Tate de când a fost săltat de mascați. „Cine e mai bun decât TATE”
Andrew Tate, fost campion mondial de kick-box, și fratele său, Tristan, și-au petrecut Revelionul după gratii. Avocații lor au contestat deja arestarea preventivă și neagă acuzațiile de crimă organizată, viol, și trafic de persoane.
62314445
Alertă cu bombă la stația de metrou Piața Victoriei. Poliția Capitalei: Nu se confirmă!
Polițiștii din București au intrat în alertă, marți, după un apel de urgență la 112 privind existența unui ”dispozitiv exploziv” la stația de metrou Piața Victoriei din sectorul 1.