Prima reacție a lui Dasaev, unul dintre suspecții în cazul baschetbaliștilor înjunghiați

×
Publicitate

Unul dintre suspecţii atacului sângeros din Brăila s-a predat luni, însoţit de un avocat, la parchet.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, doi baschetbalişti americani au fost înjunghiaţi pe terasa unui club din oraş. Sportivii - de 25, respectiv 26 de ani - au fost operaţi şi sunt în afara oricărui pericol. Se pare că agresorii, identificaţi cu ajutorul camerelor de supraveghere, ar avea legătură cu lumea interlopă din oraş.

”Hai să mergem să clarificăm lucrurile! Dacă eu sunt vinovat de ceva, arestează-mă”, a declarat Daniel Gabriel Husein.

”Chiar dacă are un cazier impresionant, nu este obligatoriu ca el să fi provocat acest scandal. A fost agresat și a răspuns cum a putut”, a declarat avocata lui Daniel Gabriel Husein, Angelica Ion.

Daniel Gabriel Husein, unul din cei implicaţi în scandal şi care ar fi suspectul principal, a venit la Parchetul Brăila însoţit de avocaţi. Nu a negat că a fost implicat în bătaie, mai ales că pe obraz are o rană adâncă, probabil căpătata în timpul scandalului, însă susţine că doar s-a apărat după ce sportivii ar fi lovit primii.

Cu siguranţă că poliţiştii şi procurorii ştiu deja cum a început scandalul, ţinând cont că există imagini pe camerele de supraveghere ale terasei unde a avut loc scandalul. Joseph McClain, baschetbalistul rămas internat la spitalul din Brăila, se simte mai bine, starea lui de sănătate a permis mutarea lui pe o secţie de chirurgie. Acesta ar fi declarat că au fost atacaţi doar pentru că sunt negri.

Această informaţie, dacă se confirmă, este foarte importantă pentru procurori, pentru că reprezintă o circumstanță agravantă a faptei, anume tentativă la omor calificat.

Cel de-al doilea baschetbalist rănit, Darrel Bowie, este internat la Spitalul Floreasca, unde a ajuns cu răni grave la abdomen, fiindu-i afectate organele interne. Recuperarea sa va fi de lungă durată.

Nu în ultimul rând, cazul este urmărit cu atenţie de Ambasada Americii, care a transmis că e gata să ofere sprijin autorităţilor sau familiilor celor doi sportivi.

Când au fost atacaţi, baschetbaliştii americani se relaxau după antrenament, pe o terasă din centrul Brăilei împreună cu mai mulţi colegi.

Un bărbat s-a apropiat de masa lor şi a dat într-unul dintre ei, fără să aibă, se pare, vreun motiv. Martorii au sărit să îi apere, însă în sprijinul atacatorului au apărut mai mulţi indivizi.

În confruntare, americanii au fost loviţi iniţial cu pumnii, însă - ulterior - agresorii au folosit sticle şi chiar o armă albă. Preşedintele clubului unde sunt legitimaţi sportivii susţine că bătăuşii fac parte din lumea interlopă din oraş.

Mircea Totolici, președintele clubului: "Vizaţi au fost cei doi care, probabil, erau mai înalţi, mai impunători, neexistânt vreun conflict legat de vreo fată, de vreo masă, de vreun scaun, ei fiind de o săptămână în oraş."

La confruntare au participat şi bodyguarzii clubului - susţin unii martori.

Răniţi, baschetbaliştii Joeph McClain şi Darrel Bowie au fost operaţi de urgenţă la spitalul din Brăila.

Pentru că în confruntare, lui Darrel Bowie i-au fost afectate unele organe, doctorii au decis să îl transfere cu elicopterul SMURD în Bucureşti.

"Vreau telefonu meu, vreau să îmi sun mama", a spus sportivul.

Între timp, poliţiştii şi procurorii au început mai multe anchete. Criminaliştii au vizionat imaginile suprinse de camerele de supraveghere ale terasei şi i-au identificat pe suspecţi.

Printre ei, spun surse din achetă, s-ar afla interlopul Daniel Gabriel Husein, poreclit Dasaev. Individul este recunoscut pentru fapte extrem de violente şi, în trecut, a fost condamnat, în Spania, pentru proxenetism şi viol.

Bărbatul trebuia să stea 20 de ani în închisoare, dar pedeapsa i-a fost redusă la jumătate, după ce i-a fost aplicată legea penală mai favorabilă

Baschetbaliştii răniţi se aflau în România de câteva săptămâni.

Darrel Bowie a jucat înainte la Iowa State, în campionatul universitar de baschet din Statele Unite şi la o echipă din Thailanda. Colegul lui, Joseph McClaine, fusese transferat la clubul din Brăila de la o echipă de Liga I din Bosnia.

Nu este prima dată când baschetbaliştii americani cad victime în confruntarea cu indivizi din lumea interlopă.

Acum 7 ani, Chauncey Hardy - un sportiv de 23 de ani legitimat la clubul sportiv şcolar din Giurgiu - a fost ucis în urma unui conflict pe care la avut cu interlopul Ionuţ Tanăsoaia - poreclit Gipsy Gipsanul - un apropiat a clanului Butoane.

Americanul sărbătorea, într-un club, împreună cu prietenii din echipă victoria împotriva celor de la Dinamo, când a fost lovit de Tănăsoaia şi s-a prăbuşit pe ringul de dans.

După anchete care au durat aproape 2 ani, Gipsy Gipsanul - ucigaşul lui baschetbalistului american Chauncey Hardy, a fost condamnat la 7 ani de închisoare.

În cazul sportivilor legitimaţi la clubul din Brăila, procurorii au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru tentativa de omor şi port ilegal de armă albă.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Precizările colegilor celor doi baschetbalişti americani înjunghiaţi în Brăila

Colegii celor doi baschetbalişti americani de la ACS Cuza Sport, înjunghiaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică la o terasă din centrul Brăilei, spun că aceştia au fost atacaţi fără niciun motiv sau conflict prealabil.

Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev, suspect în cazul baschetbaliștilor înjunghiați, s-a predat la Parchet

Interlopul Daniel Gabriel Husein, poreclit Dasaev, suspect în cazul înjunghierii celor doi baschetbaliști americani de la Cuza Sport Brăila, s-a predat luni dimineață autorităților.

Președintele Donald Trump i-a dat un mesaj lui Klaus Iohannis: ”Transmit mulțumirile mele”

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a transmis președintelui României, Klaus Iohannis, în calitate de gazdă a Summitului „Inițiativa celor Trei Mări”, un mesaj adresat participanților la Summitul de la București.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.