Bărbatul rănit într-o explozie a fost dus la Iaşi, unde a fost şi Alexandru. Ce spune Arafat

×
Publicitate

Bărbatul din oraşul Roman care a fost grav rănit sâmbătă dimineaţa în urma unei explozii într-o garsonieră a ajuns într-un spital din Iaşi şi, deocamdată, nu există informaţii că s-ar intenţiona transportarea lui în străinătate.

Secretarul de stat Raed Arafat a fost atenţionat de un jurnalist, sâmbătă, că victima din Roman a ajuns într-un spital din Iaşi la fel ca şi tânărul ars din Neamţ, care a murit, ulterior, după ce a fost dus în Belgia, din cauza lipsei condiţiilor necesare pentru tratament.

Arafat susţine că nu a primit nicio cerere pentru ca şi bărbatul din Roman să fie transferat la un spital mai dotat din străinătate.

Raed Arafat: ”O persoană arsă cu 30 % pe suprafața corporală, care, din ce am fost informat, a fost transferată la Iași. Asta-i situația.”

Reporter: Transfer în străinătate?

Raed Arafat: ”Nu, n-am primit nicio cerere, deci 30 %, estimează colegii de la Iași, dacă este nevoie ne anunță”.

Reporter: Domnule Arafat, a ajuns tot la spitalul din Iași ...

Raed Arafat: ”Nu. Aici, vă rog, nu intrăm, nu intrăm în aceste discuții. E normal, este spitalul regional cel mai apropiat și este la terapie intensivă”.

Alexandru, tânărul din Piatra Neamț, grav rănit în urma unei explozii, a murit în Belgia, după ce transferul sau în străinătate a fost făcut cu dificultate. El s-a stins la Spitalul Charleroi din Belgia, unde a ajuns cu arsuri cumplite, pe 70 la sută din suprafață corpului, dar și infectat cu Acinetobacter și Klebsiella.

Alexandru a petrecut 24 de ore în spitalele româneşti din Piatra Neamţ şi Iaşi, înainte să fie dus în străinătate.

România are în momentul de faţă doar 11 paturi pentru marii arşi, iar infecţiile intraspitalicesti pun în pericol vieţile celor care ar avea şanse de supravieţuire.

Înainte de a pleca din România, pacientul, cu arsuri pe 70 la sută din suprafaţa corpului, a fost operat, iniţial, în clinica de chirurgie plastică de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi.

Potrivit medicului român care l-a preluat în străinătate, procedurile la care ar fi fost supus pacientul în ţară nu ar fi fost complete.

Doctor Ciprian Isacu, medic chirurgie plastică Charleroi, Belgia:

"Nu a fost o intervenţie chirurgicală, îmi asum tot ce spun. Deci intervenţia chirurgicală nu a fost suficientă. Au excizat o parte din pielea arsă, dar nu complet. Nu vreau să dau în colegi, dar sunt cărţi, dacă nu ştii, de acord, ne uităm că şi eu mă uit. A ajuns într-o stare mediocră şi după aceea ne-am ocupat de el."

În replică, reprezentanţii spitalelor în care pacientul a fost îngrijit spun că nu au primit nicio sesizare în legătură cu modul în care a fost tratat tânărul ars.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62000022
A fost prins bărbatul din Timiș care a furat peste 1 milion de euro dintr-o casă. Ce a mai făcut Adrian
Liderul unei grupări care se ocupa cu furturi din locuinţe de lux sau din societăţi comerciale, Adrian B., a fost prins. Una dintre lovituri a fost de peste un milion de euro.
61990117
Teodorovici: Peste 4.000 de posturi vor fi tăiate, cele mai multe la ANAF. Vor dispărea funcţii de conducere
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, anunţă că peste 4.000 de posturi atât nebugetate, cât şi bugetate din ministere vor fi tăiate, cele mai multe la ANAF, şi că vor dispărea şi unele funcţii de conducere.
62000052
Un autocar cu 35 de pasageri, două camioane și un autoturism s-au ciocnit. Bilanțul carambolului
Un autocar cu 35 de pasageri, două camioane și un autoturism s-au ciocnit sâmbătă în comuna Lunca Corbului din Argeș.