Bărbatul din Mureș care și-ar fi ucis iubita, apoi i-a dat foc este de negăsit. 400 de oameni sunt pe urmele lui

×
Publicitate

Sute de polițiști și salvatori îl caută pe bărbatul din Mureș, condamnat anterior pentru omor, acuzat că și-a ucis partenera și i-a incendiat casa.  

Polițiștii din toată țara îl caută pe un bărbat suspectat că și-a ucis iubita după care i-a incendiat și casa, într-o localitate din Mureș. Individul considerat extrem de periculos este dat în urmărire națională de mai multe luni, iar victima avea ordin de protecție.

„Activităţile de căutare a bărbatului de 37 de ani, bănuit de comiterea faptei din data de 8 iulie 2025, au continuat şi pe timp de noapte, cu efective sporite, în zonele agricole şi împădurite din Miheşu de Câmpie, toate aceste activităţi fiind desfăşurate şi în cursul acestei zile”, anunţă, miercuri, oficialii Poliţiei judeţului Mureş.

Individul mai avea o condamnare la activ

Conform sursei citate, aproximativ 400 de persoane participă la căutarea bărbatului care este considerat periculos, el fiind anterior condamnat pentru omor şi liberat condiţionat cu peste 5 ani înainte de termenul de executare a pedepsei.

În acţiunea de căutarea au fost şi sunt angrenaţi poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, investigaţii criminale, criminalistică, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Mureş, forţe din cadrul celorlalte structuri ale M.A.I. din judeţul Mureş, dar şi din judeţul Cluj, precum şi specialişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigaţii Criminale şi Institutul Naţional de Criminalistică, pădurari, paznici de vânătoare, dar şi reprezentanţi ai Salvamont Mureş. Cei care participă la acţiune folosesc de asemenea câini de urmă din cadrul Centrului Chinologic Sibiu.

Marţi, fotografii ale suspectului au fost făcute publice de inspectorate de poliţie din mai multe judeţe din ţară. Persoanele care îl văd pe suspect sunt sfătuite să sune la 112 şi să nu se apropie de acesta.

Emil Gânj era dat în urmărire națională din februarie când a răpit-o pe tânără din aceeași locuință și a ținut-o captivă, două zile într-o pădure de la marginea localității Miheșu de Câmpie. Atunci, într-un moment de neatenție, femeia a reușit să fugă. Cinci luni polițiștii l-au căutat și nu au reușit să îi dea de urmă. Din acel moment tânăra a avut ordin de protecție, dar și pază în fața locuinței.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62558756
Vandalism și agresivitate, în parcurile din București. De ce sunt nepăzite de aproape 5 ani și ce șanse avem să se facă ceva

Marile parcuri din București nu mai sunt sigure. De la începutul acestui an, s-au incendiat locuri de joacă, arbori și toalete publice mobile.

 

62558741
Bătaie cu săbii între clanuri, la Reghin. Printre cei reținuți se află și trei minori

Bătaie între clanuri, la Reghin, în județul Mureș. Trei adulți și trei minori au fost reținuți pentru 24 de ore după ce s-au luptat cu pumnii și cu săbiile într-un ștrand din oraș - de față cu familii și copii.  

62558725
Scene brutale în Bacău: bărbați filmați când încercau să răpească o femeie. Ce a urmat

Doi bărbați au fost reținuți de polițiști, după ce au încercat să răpească o tânără de 29 de ani, într-o parcare din Bacău. Suspecții au renunțat doar când un martor a început să îi filmeze.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.