Un bărbat din Timișoara a încălcat ordinul de protecție ca să își amenințe fosta soție că o va schingiui pe fiica lor

×
Publicitate

Un individ violent din Timișoara a fost reținut după ce a încercat să se apropie de soție, deși purta brățară de monitorizare, impusă tocmai din cauza bătăilor la care a supus-o pe femeie.

Bărbatul a amenințat-o că, dacă nu-și retrage plângerea făcută la poliție, fiica lor va ajunge într-un scaun cu rotile.

Cei doi soți s-au despărțit acum câteva luni, după o relație plină de violențe. După acest moment, individul de 53 de ani a urmărit-o pe femeie și a bătut-o pe stradă.

Victima a mers la poliție, unde a depus plângere. Așa că bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi procurorul a decis ca el să poarte o brățară de monitorizare.

Revoltat, individul i-a trimis un mesaj soției, în urmă cu câteva zile, în care îi spunea că, dacă nu își va retrage plângerea, fiica lor de 23 de ani va ajunge într-un scaun cu rotile.

Bărbatul nu a încetat din a o căuta pe fosta soție, pentru a se răzbuna

În fața acestor amenințări înfiorătoare, cele două au mers din nou la poliție. Cât timp ele se aflau la secție, polițiștii au primit o alertă care îi anunța că suspectul monitorizat se află la locul de muncă al femeii, unde nu avea ce să caute.

Agenții l-au ridicat de acolo, apoi l-au reținut, pentru încălcarea ordinului de protecție și pentru șantaj.

În plus, poliția a emis un ordin de protecție și pentru fiica celor doi, de care tatăl nu mai are voie să se apropie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62560291
Un bărbat din Satu Mare și-a înjunghiat soția și a lăsat-o în casă. Femeia este în stare gravă, la spital

O căsnicie plină de episoade violente se putea sfârși tragic pentru o femeie de 54 de ani din județul Satu Mare, care a fost înjunghiată de soț și lăsată plină de sânge în casă.

62565477
O antreprenoare de 33 de ani, cunoscută pentru brandul său de costume de baie de lux, găsită moartă pe un iaht. FOTO

O femeie de 33 de ani din Manhattan, o antreprenoare cunoscută pentru brandul ei de costume de baie de lux, a fost găsită moartă marți dimineață pe o ambarcațiune ancorată la Montauk Yacht Club, o marină exclusivistă de pe Long Island.

62565406
Un bărbat a fost atacat de o vecină cu probleme psihice, în holul blocului. L-a surprins cu un obiect ascuțit

Un bărbat din Iași a ajuns la spital după ce a fost atacat, în holul blocului, cu un obiect ascuțit, de o vecină cu probleme psihice. Medicii spun că este în afara pericolului.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 10 07h32m27s864
Un copac s-a prăbușit din senin peste un motociclist care aștepta la semafor, în București. Mai multe mașini avariate

Seară cu ghinion pentru un motociclist care aștepta la semafor, pe Bulevardul Iuliu Maniu din București.