Bărbat de 70 de ani, lovit mortal de un tren. Un angajat CFR a încercat să îl atenţioneze

×
Publicitate

O clipă de neatenţie i-a adus moartea unui bărbat de 70 de ani din judeţul Dâmboviţa. În drum spre casă, la o trecere peste calea ferată, bătrânul a fost lovit puternic de un tren, deşi un angajat CFR a încercat să îl atenţioneze.

Bărbatul în vârstă de 70 de ani din comuna Nucet, judeţul Dâmboviţa, mai avea câţiva paşi până acasă în momentul în care a avut loc tragedia pe calea ferată.

Acea clipă a făcut diferenţa între viaţă şi moarte în cazul bătrânului, după cum povesteşte angajatul CFR, martor la cumplitele scene. Omul a fost izbit puternic de trenul care circula de la Bucureşti spre Târgovişte.

Călător din tren: "La o distanţă de 50 de metri a oprit trenul brusc, noi am intrat în panică, ne-am dat seama ce s-a întâmplat, am văzut că această persoană a fost lovită de tren."

Când şi-a dat seama că trenul a lovit trecătorul, mecanicul de pe locomotivă a sunat la 112 şi a cerut la faţa locului un echipaj de la ambulanţă. Din păcate, când au ajuns medicii acolo, victima decedase deja.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
61946576
Femeia care şi-a ucis fetiţa de 4 ani a fost educatoare timp de 15 ani. Acum 3 săptămâni a intrat în concediu
Femeia de 38 de ani din Timişoara, care marţi seară şi-a ucis fetiţa în vârstă de patru ani, a fost educatoare timp de 15 ani la grădiniţa din satul Murani, din judeţul Timiş.
61946570
Crimă șocantă la Timișoara. O femeie, fostă educatoare, și-a omorat fetița de 4 ani
O fetiţă de patru ani, din Timişoara, a fost ucisă de mama ei, o fostă educatoare. Bunica fetei i-a alertat pe poliţişti, care au găsit-o pe micuţă înecată în cadă şi cu venele tăiate la ambele mâini.
61946571
Mesajul sfâșietor transmis de părinții unui copil, după ce s-a sinucis din cauza agresiunilor suferite la școală
O mamă îndurerată a distribuit pe internet o fotografie cu fiul său în vârstă de 12 ani în sicriu, după ce s-a sinucis pentru că a fost umilit de colegi din cauza orientării sale sexuale.