Băiatul de 16 ani se droga și era pe apel video când a omorât copilul de 9 ani și a rănit-o grav pe sora lui. Ce va urma

×
Publicitate

Adolescentul de 16 ani din București, care a accidentat mortal un băiat de 9 ani și a rănit-o grav pe sora lui, va fi judecat pentru omor și tentativă de omor.

Anchetatorii au luat această decizie după ce au stabilit că băiatul era drogat cu azot și heliu, substanțe care provoacă amețeli și stare de euforie.

În plus, atunci când i-a lovit pe copii, era în timpul unui apel video.

Atenție, urmează detalii și imagini care vă pot afecta emoțional!

Accidentul s-a produs pe 28 iulie la ora 19 și 31 de minute. Procurorii au stabilit că minorul de 16 ani care conducea o mașină cu asigurare falsă, încredințată de un tânăr de 18 ani, a pierdut controlul autoturismului în parcarea parcului Pantelimon din Bucuresti, lovind trei mașini parcate.

Ultimul autoturism a fost proiectat în altă masină, strivindu-l pe copilul de nouă ani care se plimba pe trotinetă cu sora lui de șapte ani. Băiatul a murit, iar fetița și-a pierdut piciorul și va avea nevoie de până la 100 de zile de îngrijiri medicale.

După accident, adolescentul și prietenul care i-a dat mașina - făcând schimb de locuri - au fugit de la fața locului și s-au predat mai târziu la poliție.

La audieri, cei doi le-ar fi spus anchetatorilor că au inhalat heliu și azot, gaze folosite la anestezie.

Procurorii de la omoruri au considerat că minorul „a fost indiferent față de consecințele manipulării unui autoturism, acceptând că acțiunile sale pot duce la decesul sau rănirea gravă a uneia sau mai multor persoane”.

Ca atare, au dispus schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor și tentativă de omor.

Se droga și era pe apel video când conducea

Niculae Nefedrov, bunicul copiilor accidentați: ”Ei mereu ieșeau pe internet și spuneau că noi mergem, conducem fără carnet, nimeni nu ne face nimic și sub influența substanțelor narcotice. Acel băiat a fost găsit pozitiv la canabis plus heliu și azot. Este inimaginabil ce ni s-a întâmplat. Ne pregăteam să mergem și noi în Bulgaria, nepotul își luase pistol cu apă chiar în ziua aia.

În plus, procurorii susțin că minorul a condus mașina pe o distanță de 145 de metri fără să aibă permis de conducere sau vreo abilitate de a manevra mașina în siguranță. În timp ce era la volan, discuta la telefon cu o persoană prin apel video.

În același timp ar fi inhalat dintr-un balon pe care îl ținea în mână protoxid de azot - un gaz ilariant utilizat ca anestezic în chirurgie. Substanța poate fi utilizată și în scop recreațional producând euforie, amețeală și sedare ușoară pentru scurtă durată.

În autoturismul care avea o asigurare falsă au fost descoperite mai multe butelii și baloane cu heliu și azot.

Cătălin Crăciunescu, avocatul familiei copiilor accidentați: „Nu putem discuta de ucidere din culpă sau vătămare corporală din culpă, pentru că culpa înseamnă greșeală. Iar când te urci în toate aceste stări bine stabilite de dinainte și probabil repetate în trecut în nici un caz nu vorbim de greșeală, ci vorbim de intenție. Parchetul va trimite în judecată propunerea pentru tentativă de omor și omor pedepsită între 10 și 20 de ani.”

Adolescentul care conducea masina este în arest preventiv, iar cel care i-a dat-o este cercetat în libertate.

Articol recomandat de sport.ro
Gyokeres s-a împăcat după un an cu fosta sa prietenă, de care s-a despărțit dintr-un motiv absurd
Gyokeres s-a împăcat după un an cu fosta sa prietenă, de care s-a despărțit dintr-un motiv absurd
Citește și...
Lege promulgată: Consiliere psihologică gratuită pentru părinții copiilor cu autism și sindrom Down

Părinții sau tutorii copiilor cu sindrom Down ori tulburări din spectrul autist vor beneficia de consiliere psihologică gratuită, decontată integral prin asigurările de sănătate, conform noii legi promulgate.

Ce spune președintele Sindicatului Navigatorilor despre marinarii români blocați în Iran: Au alimente, apă, tot ce le trebuie

Patru marinari români trăiesc o dramă în Iran. Sunt blocați de peste o săptămână pe un vapor sechestrat de iranieni, în Strâmtoarea Ormuz.

Românii cumpără tot mai multe iahturi și bărci. Navigația devine un stil de viață pentru tot mai mulți pasionați

Interesul pentru ambarcațiunile de agrement este în creștere în România.

Recomandări
Nemulțumiri în Opoziție înainte de votul moțiunii de cenzură PSD-AUR. Cine sunt aleșii care ar putea răsturna rezultatul

Soarta Guvernului se joacă în Parlament. Deși PSD, AUR și PACE au depus un număr mai mare de semnături decât voturile necesare pentru ca Executivul să cadă, tabăra adversă crede că poate convinge suficienți parlamentari să-și schimbe opțiunea de vot.

Care va fi prețul pe care românii îl vor plăti, după ce euro a ajuns la maximul istoric. Pe cine va afecta pe termen lung

În plină criză politică, euro a înregistrat un maxim istoric față de leu. Moneda națională s-a depreciat puternic joi, astfel că un euro a ajuns la peste 5,14 lei. 

Putin i-a spus lui Trump că îl poate ajuta să obțină uraniul îmbogățit al Iranului. Cum i-a răspuns președintele SUA

Blocada impusă porturilor iraniene e o manevră de geniu și nu mai durează mult până când iranienii vor implora îndurare, ne asigură președintele american.