Bacău: Un șofer de TIR care transporta 30 de tone de combustibil, prins băut la volan. Avea o alcoolemie de peste unu la mie

×
Publicitate

Un şofer de TIR care conducea băut a fost oprit în trafic de poliţiştii din Bacău, fiind dat jos din autotren de agenţi. El transporta o încărcătură de 30 de tone de combustibil.

Bărbatul - cetățean ucrainean - a fost oprit în trafic pe E85, dar a refuzat să coboare din vehicul.

Polițiștii au scos inclusiv armele, ca să-l convingă pe şofer să nu pornească iar la drum, dar acesta s-a blocat în cabină şi a refuzat să coopereze.

În imaginile postate pe Facebook se vede cum poliţiştii îi cer şoferului să coboare din cabina TIR-ului, însă acesta se opune, astfel că este dat jos de agenţi.

Bărbatul a fost încătușat și este cercetat acum penal.

 

„Până în acest moment s-a încercat şi de vorbă bună, nu a funcţionat! Probabil era influenţat de alcoolul pe care îl avea la 'bord'… 1,34 mg/l alcool în aerul expirat. V-am spus că avea şi o încărcătură de 30 de tone de combustibil? Mulţumim poliţiştilor din Bacău pentru o treabă bine făcută şi evitarea unui dezastru de proporţii!”, au scris reprezentanţii Poliţiei Române, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62296150
„Fir întins” la bani europeni. Ce trebuie să facă pescarii pentru a fi recompensați de Ministerul Agriculturii

Pescarii care vor aduna gunoaie din Marea Neagră vor primi bani pe tona de deșeuri colectate, promite Ministerul Agriculturii.

62261620
Kievul presează Germania. Kuleba cere accelerarea livrărilor de muniţie şi antrenarea piloţilor ucraineni

Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a cerut Germaniei, într-un interviu publicat duminică, să accelereze livrările de muniţie şi să înceapă antrenarea piloţilor ucraineni pe avioanele de luptă occidentale.

62330450
Cine este românul dat dispărut în Thailanda. A fost găsit înecat și fără picioare | FOTO

Rudele au confirmat identitatea românului care nu a reușit să mai iasă la suprafață în timpul unei scufundări în largul Phuket, în ianuarie.  

Recomandări
Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

62520768
Ce negociază, de fapt, Rusia și SUA pe lângă discuțiile despre Ucraina. Cine ar profita de pe urma unui acord de miliarde

Discuțiile SUA cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina includ și un acord petrolier de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar putea beneficia oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, potrivit The New York Times, citat de Reuters.

Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.