Avocații din București protestează față de mărirea CASS. Amenință cu greva generală și toate „remediile legale”

62146027

Avocații din București amenință cu greva, pentru că vor fi obligați să achite contribuții majorate de asigurări de sănătate, după adoptarea noilor măsuri fiscale ale guvernului.

Baroul București a transmis că va folosi toate pârghiile legale pentru a bloca aplicarea acestor modificări.

Impunerea unui CASS în sistem real, neplafonat, dublează sarcina fiscală a avocaţilor şi, practic, sancţionează performanţa în profesie, fără însă a oferi nimic suplimentar în sfera contraprestaţiei sistemului de sănătate, afirmă reprezentanții Baroului Bucureşti, într-un comunicat transmis sâmbătă Agerpres.

Reprezentanții avocaților constată că, după două săptămâni de dialog şi mai multe memorii şi puncte de vedere transmise de Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Uniunea Profesiilor Liberale din România, „informaţiile care vin din zona guvernamentală confirmă ipoteza că Guvernul îşi menţine poziţia de a impune profesiile liberale cu CASS în sistem real, neplafonat".

„Impunerea unui CASS în sistem real, neplafonat, dublează sarcina fiscală a avocaţilor şi, practic, sancţionează performanţa în profesie, fără însă a oferi nimic suplimentar în sfera contraprestaţiei sistemului de sănătate. Informăm şi pe această cale, atât Guvernul, cât şi opinia publică, despre decizia noastră fermă de a uza de toate demersurile şi remediile legale împotriva impunerii avocaţilor cu CASS în sistem real, neplafonat, neexcluzând ample acţiuni de protest şi chiar o grevă generală. Baroul Bucureşti va apăra cu fermitate drepturile şi interesele avocaţilor şi îşi exprimă speranţa că raţiunea şi pragmatismul vor prevala în decizia Guvernului", se arată în comunicatul semnat de Ion Dragne, decanul Baroului Bucureşti.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62375976
Un copil i-a cerut bunicii sale bani să-și ia mâncare, însă ce a urmat este șocant. Ce era, de fapt, în pliculețul cumpărat
Un copil i-a cerut bunicii bani de mâncare, însă şi-a cumpărat substanţe posibil interzise, arată, sâmbătă, Jandarmeria.  
62366710
Urs văzut în Ploiești. Animalul periculos nu a fost deocamdată capturat
Un urs a fost văzut în Ploiești, într-un cartier de la periferie. Autoritățile s-au mobilizat pentru depistarea și prinderea animalului periculos, a cărui prezență într-un oraș din zona de câmpie este neobișnuită.
62375964
Incendiu la un service auto din Buzău. Un bărbat a suferit arsuri de gradul 4 la picioare | FOTO
Un incendiu de proporții a avut loc, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 13:00, în Băltăreți, din comuna Ulmeni, Buzău.