Avocat: Dani Mocanu nu a fost condamnat pentru versurile melodiei. ”Nu este deloc așa”

dani mocanu
youtube.com

Un avocat susține că manelistul Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare cu executare nu pentru versurile acelei melodii, ci pentru că a încălcat condițiile amânării aplicării unei pedepse la care a fost condamnat definitiv în 2017.

Avocatul Toni Neacșu este cunoscut pentru că a fost unul dintre apărătorii lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, dar și al fostei soții a lui Dragnea, Bombonica.

El spune că, de fapt, Dani Mocanu a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru că judecătoria ”nu putea să facă altfel”, în condițiile în care manelistul ”a fost condamnat definitiv în 2017 pentru conducerea unui autoturism cu permisul suspendat”.

”În acel dosar cântărețul și-a recunoscut fapta, astfel încât, deși a fost condamnat la închisoare, instanța a fost blândă și a dispus amânarea aplicării pedepsei (adică neexecutarea ei). În termenul de încercare de 2 ani acesta nu trebuia să mai săvârșească nici o infracțiune sub sancțiunea executării obligatorii a pedepsei de care fusese scutit. Exact acest lucru s-a întâmplat, cântărețul a săvârșit o nouă infracțiune iar judecătorul, indiferent cât de blând dorea să fie pentru noua faptă, era obligat de legea penală să dispună executarea efectivă în penitenciar a celor 6 luni de închisoare anterioare. Ironic este că Dani Mocanu mai avea doar 2 luni din termenul de încercare, astfel încât dacă lansa melodia cu pricina în iunie în loc de aprilie 2019 mergea albit în fața judecătorului” - a explicat avocatul Toni Neacșu pe pagina sa de Facebook.

Citește și
dani mocanu leu
Manelistul Dani Mocanu, condamnat la șase luni de închisoare cu executare
Ministrul de externe al Turciei face un anunț șoc, după o vizită la Moscova: "Nu există scăpare"

Manelistul Dani Mocanu, condamnat la șase luni de închisoare cu executare

 

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat, joi, de către Judecătoria Pitești, la șase luni de închisoare cu executare. Decizia nu este însă definitivă și poate fi contestată în termen de 10 zile.

Acestuia i se impută infracțiunea de incitare la ură sau discriminare pentru o melodie postată pe YouTube. Instanța a decis ca pe lângă detenție, Mocanu să plătească și o amendă de 15.000 de lei, iar platformei Youtube i-a cerut să șteargă videoclipul.

Într-un  mesja postat pe Facebook, manelistul a susținut că a fost condamnat ”pentru o melodie”.

Articol recomandat de sport.ro
Cine sunt posibilele adversare ale României din optimile EURO 2024! Cinci variante: 4 campioane mondiale și europene + coșmarul lui Hagi!
Cine sunt posibilele adversare ale României din optimile EURO 2024! Cinci variante: 4 campioane mondiale și europene + coșmarul lui Hagi!
Citește și...
Reacția manelistului Dani Mocanu după condamnare: ”Am să vorbesc cu Dumnezeu să se răzbune pe toți cei care îmi vor răul”
Reacția manelistului Dani Mocanu după condamnare: ”Am să vorbesc cu Dumnezeu să se răzbune pe toți cei care îmi vor răul”

Manelistul Dani Mocanu, condamnat joi pentru incitare la ură, a avut sâmbătă prima reacție. ”Am să vorbesc cu Dumnezeu să se răzbune pe toți cei care îmi vor răul”, a scris manelistul pe Facebook.

Manelistul Dani Mocanu, condamnat la șase luni de închisoare cu executare
Manelistul Dani Mocanu, condamnat la șase luni de închisoare cu executare

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat, joi, de către Judecătoria Pitești, la șase luni de închisoare cu executare. 

Dani Mocanu, fotografiat lângă alt animal sălbatic, după scandalul cu leul din videoclip. Explicația neobișnuită
Dani Mocanu, fotografiat lângă alt animal sălbatic, după scandalul cu leul din videoclip. Explicația neobișnuită

Dani Mocanu s-a pozat alături de încă un animal sălbatic, la câteva săptămâni de la scandalul videoclipului filmat de interpretul de manele alături de un leu.

Leul din clipul lui Dani Mocanu a fost confiscat. Poliţia a mai găsit încă 8 lei, într-un sat din Dâmboviţa
Leul din clipul lui Dani Mocanu a fost confiscat. Poliţia a mai găsit încă 8 lei, într-un sat din Dâmboviţa

Polițiștii au făcut o captură neobişnuită, joi, în Dâmbovița: este vorba despre un leu, care apare într-un videoclip al cântărețului de manele, Dani Mocanu.

Percheziții acasă la Dani Mocanu, după scandalul leului din videoclip
Percheziții acasă la Dani Mocanu, după scandalul leului din videoclip

Polițiștii fac percheziții acasă la Dani Mocanu, miercuri dimineață, ca urmare a scandalului cu leul care apare în cel mai recent videoclip al său.

Recomandări
Comisia Europeană: România nu îndeplinește condițiile pentru adoptarea monedei euro. Bulgaria stă cel mai bine
Comisia Europeană: România nu îndeplinește condițiile pentru adoptarea monedei euro. Bulgaria stă cel mai bine

România nu îndeplinește condițiile pentru adoptarea monedei euro, în timp ce Bulgaria stă cel mai bine din grupul statelor care vor să introducă moneda europeană, unde se mai află Cehia, Ungaria, Polonia și Suedia.

 

Elena Lasconi a câștigat, din primul tur, alegerile pentru funcția de președinte al USR, cu peste 68% din voturi
Elena Lasconi a câștigat, din primul tur, alegerile pentru funcția de președinte al USR, cu peste 68% din voturi

Elena Lasconi a câștigat alegerile interne din USR pentru funcția de președinte al Uniunii Salvați România, chiar din primul tur, cu peste 65%.  

Cele 32 de state membre ale NATO l-au numit pe Mark Rutte în funcția de secretar general al Alianţei militare
Cele 32 de state membre ale NATO l-au numit pe Mark Rutte în funcția de secretar general al Alianţei militare

Cele 32 de state membre ale NATO l-au numit miercuri pe prim-ministrul interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei.