Avertismentul specialiștilor: de ce nu trebuie consumate fructele crăpate

×
Publicitate

Ploile care nu contenesc le aduc producătorilor de legume şi fructe pagube uriaşe.

Roşiile coapte, dar şi cele abia pârguite, crapă îmbibate cu apă. Zmeura şi afinele de cultură mucegăiesc, florile de vânătă se usucă, iar în unele zone toată recolta de pepeni galbeni e compromisă. Specialiştii avertizează că această situaţie ridică şi o problemă de sănătate publică.

Nu consumaţi fructe crăpate, pentru că pot fi colonizate cu ciuperci şi bacterii. Iar legumele cu pulpa expusă pot fi mâncate doar după preparare termică.

De 7 zile şi 7 nopţi plouă aproape încontinuu în comuna Vidra, principalul bazin legumicol care aprovizionează Capitala. Solariile sunt inundate, buruiana e aproape de genunchi, plantele se usucă, iar roşiile crapă pe vrej.

Oamenii privesc pierduţi cum legumele de pe ciorchine, abia pârguite, sau gata să fie culese, plesnesc şi putrezesc. O roşie mare cât pumnul, lăsată la poartă, aduce în curte numai samsari, care oferă 30 de bani pe kilogram.

La piaţă, roşiile ajung deja mucegăite. Atenţie! Cele cu putregai nu trebuie folosite în salată.

Profesor doctor Florin Stănică: ”Dacă vrem să facem bulion şi eliminăm zona care a fost afectată, putem, prin sterlizare, deci prin preparare termică, să scăpăm de eventualele ciuperci sau bacterii care mai sunt acolo.

În jur de 80 la sută din recolta de pepeni a unor producători din Amara, scoasă cu greu din noroi, de pe câmp, ajunge în lădiţele cu "oferte". Este de fapt o soluţie pentru a mai recupera din pagubă. În loc să îi vândă cu 3 lei kilogramul, oamenii cer 1 leu pe kilogram.

Medicii spun că poate apărea un deranj la stomac. Pulpa expusă e colonizată cu bacterii, iar oamenii se pot trezi cu crampe, diaree şi vărsături.

Profesor doctor Florin Stănică: ”Aceste zaharuri intră în fermentare, atât din cauza drojdiilor care există în atmosferă, cât şi datorită bacteriilor. Şi foarte frecvent după ce fructul crapă, acesta capăta miros de alcool sau de oţet. Deci este de preferat să nu consumăm fructele crăpate.

Şi nici zmeură, mure şi afine mustind de zeamă acrită. La 10 lei kilogramul, e bună însă pentru dulceaţă.

Deocamdată, doar ardeiul se simte bine în solul săturat cu precipitaţii. Mai precis, o specie cu nume predestinat: potop.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Scandal de proporții: permisul starului din fotbal, suspendat până în 2099! De ce e acuzat în Argentina
FOTO ȘI VIDEO Scandal de proporții: permisul starului din fotbal, suspendat până în 2099! De ce e acuzat în Argentina
Citește și...
61970247
Mărturisirile făcute de tânărul care a transmis LIVE pe Facebook accidentul din Olt

Un şofer din Olt, care s-a urcat băut la volan, a îndoliat vineri seara două familii! A condus haotic şi la un moment dat a intrat frontal într-o maşină care circula regulamentar.

61970227
Inundațiile din Brașov, filmate cu drona. Primar: ”Pe noi ne mai proteja pădurea”

În Braşov, Covasna, Neamţ, Bacău şi Botoşani apele s-au revărsat şi este dezastru: au măturat drumuri şi case, au rupt poduri şi au lăsat prăpăd în urmă.

61970226
Un pod din Brașov, peste care trece o cale ferată, s-a rupt

Un pod din localitatea braşoveană Budila, peste râul Târlung, peste care trece calea ferată dintre Braşov şi Întorsura Buzăului s-a prăbuşit, sâmbătă după amiază, fără să facă victime.

Recomandări
Sintesti
Se cere stare de alertă din cauza arderilor ilegale de la Sintești, Ilfov. Buzoianu solicită monitorizare permanentă

Ministerul Mediului cere instituirea stării de alertă în Sintești, localitate din Ilfov unde de ani de zile sunt reclamate arderi ilegale de deșeuri și probleme de poluare. 

Autostrada 1
Când începe construcția Autostrăzii Brașov-Făgăraș, în valoare de 9,3 miliarde de lei. Proiectul a avut o întârziere de 5 ani

Autostrada Brașov-Făgăraș intră în următoarea etapă: urmează licitația pentru lucrări, iar șantierul ar putea începe în 2027.

Instant calin georgescu diicot 015 inquam photos george calin
Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoşoaia

Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoşoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidenţiale este cercetat penal pentru înşelăciune.