Autoritățile anunță că au instalat primul scaner cu raze X din România, care va ”revoluționa” verificarea autovehiculelor

62451060

Ministerul Finanțelor și Autoritatea Vamală Română (AVR) au anunțat, marți, că au inaugurat, la Biroul Vamal Galați-Giurgiulești, primul dintre cele 26 de scanere moderne, care folosesc o tehnologie nouă.  

Conform sursei citate, aceste scanere sunt menite să reducă, în punctele vamale, atât evaziunea fiscală, cât și traficul de droguri și substanțe periculoase.

Primul scaner cu raze X a fost instalat în Biroul vamal Giurgiulești și este destinat autovehiculelor.

”În special, ne concentrăm pe consolidarea luptei împotriva contrabandei. Introducerea acestor noi scanere reprezintă o mișcare strategică în acest sens. Ele vor revoluționa modul în care verificăm conținutul mijloacelor de transport, permițându-ne să efectuăm inspecții mai rapide și mai precise. Această tehnologie care utilizează inteligența artificală nu numai că va consolida securitatea noastră națională, ci și va contribui la creșterea eficienței în combaterea evaziunii.

Odată ce vom operaționaliza toate cele 26 de scanere în cele mai importante 12 puncte de frontieră din țară, vom acoperi peste 85% din fluxul de intrări în vămi. Alături de implementarea e-factura, e-sigiliu, şi introducerea informaţiilor telemetrice in sistemul de e-transport, construim un ecosistem robust care să descurajeze orice încercare de fraudă şi contrabandă", a explicat ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, potrivit unui comunicat de presă.

scaner, vama

Scanerul din Biroul vamal Giurgiulești este primul din cele 26 care vor fi puse în funcțiune prin proiectul „Dotarea birourilor vamale de frontieră cu sisteme de scanare autovehicule și containere (sisteme de securitate) și înființarea Centrului național de analiză imagistică în cadrul căruia se vor integra sistemele de scanare autovehicule și containere din dotarea AVR”.

Obiectivele generale ale proiectului sunt:

-► eficientizarea controlului vamal asupra mijloacelor de transport prin dotarea autorităţii vamale, în punctele de trecere a frontierei, cu sisteme de securitate;

-► integrarea sistemelor de securitate în Centrul Naţional de Analiză Imagistică şi realizarea monitorizării în timp real a analizelor imagistice asupra rezultatelor scanărilor efectuate cu echipamentele de scanat;

-► îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor prestate de echipele de control operativ (în frontieră şi echipe mobile) pentru asigurarea securităţii şi siguranţei cetăţenilor şi protejarea intereselor financiare ale Uniunii şi ale statelor membre.

scaner, vama

„Utilizarea acestui sistem de scanare va contribui la creșterea gradului de securizare a frontierei externe a UE și eficientizarea controlului autorității vamale asupra mijloacelor de transport la trecerea frontierei. Utilizarea acestui sistem va da AVR un avantaj în combaterea contrabandei, a fraudelor vamale și va duce, totodată, la reducerea timpului de așteptare la trecerea frontierei”, a spune și Marcel Mutescu, președintele Autorității Vamale Române.

De asemenea, autoritățile enumeră și beneficiile aduse de utilizarea scanerelor cu raze X în controlul vamal:

- Contribuie la combaterea fraudei vamale, oferind astfel autorităților o modalitate eficientă de a verifica conținutul coletelor sau compartimentelor de transport mărfuri ale mijloacelor de transport.

- Permite autorităților să detecteze obiecte sau substanțe periculoase, cum ar fi materiale explozive, arme sau substanțe chimice periculoase, care pot reprezenta o amenințare pentru securitatea națională.

- Ajută la identificarea oricăror bunuri sau substanțe interzise, nedeclarate sau disimulate care ar putea fi introduse ilegal în țară, cum ar fi droguri, arme interzise sau alte mărfuri interzise.

- Permite identificarea substanțelor sau materialelor care pot avea impact negativ asupra mediului înconjurător și care pot fi interzise sau restricționate.

- Desfășurarea mai rapidă a operațiunilor vamale prin scurtarea timpului de inspecție fizică a fiecărui colet, container sau mijloc de transport duce la reducerea timpului de așteptare la trecerea frontierei.

Termenul de finalizare a proiectului amplasării celor 26 de scanere cu raze X este 31 decembrie 2027 (31 decembrie 2026 pentru componenta finanțată prin PNRR), iar finanțarea nerambursabilă (PNRR) se ridică la 34.060.459 euro.

În anul 2024 vor deveni operaționale 9 scanere în următoarele puncte de frontieră: Giurgiulești, Siret, Albița, Constanța Nord, Constanța Sud, Isaccea, Halmeu, Sighet și Moravița.

În anul 2025 vor fi amplasate 8 scanere în birourile vamale din: Giurgiulești, Albița, Constanța Sud, Isaccea, Sighet, Stânca Costești, Oancea.

În 2026 vor fi operaționale 9 scanere în vămile Constanța Sud, Halmeu, Moravița, Calafat, Nădlac, Borș, Stânca Costești, Porțile de Fier, Petea.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62451050
Mită pentru recepția unui bloc din Iași. Doi bărbați au fost reținuți de procurori

Doi bărbați din Iași au fost reținuți de procurori pentru pentru luare de mită și complicitate la luare de mită.  

62310349
Ce ar trebui să facă România, după ce Zelenski a cerut NATO să doboare rachetele rusești din Ucraina. “O acțiune militară”

Solicitarea președintelui Volodimir Zelenski, care a cerut țărilor NATO vecine Ucrainei să doboare cu propriile avioane de luptă rachetele rusești, pe teritoriul Ucrainei “nu este viabilă, pentru că ar însemna o implicare în conflict”.

62411801
Un motociclist a fost prins în timp ce mergea cu 208 km/h, pe „drumul morții”, E85. Cum l-au sancționat polițiștii

Un bărbat în vârstă de 27 de ani din judeţul Vrancea a fost surprins de aparatul radar în timp ce rula pe motocicletă cu viteza de 208 km/h, în afara localităţii Racoviţeni, pe DN2/E85.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.