Atac sângeros în Botoșani. Taximetrist înjunghiat de un client

62086038
Pro TV

Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii din Botoşani după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a înjunghiat un taximetrist, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Maria Carp.

Potrivit sursei citate, bărbatul de 35 de ani, din municipiul Botoşani, a fost reţinut la scurt timp după ce l-a lovit cu cuţitul în zona cervicală pe şoferul taxiului. Unul dintre poliţiştii ajunşi la faţa locului a acordat primul ajutor victimei în vârstă de 42 de ani.

"Un echipaj de poliţie din cadrul Biroului Rutier Botoşani, aflat în serviciul de patrulare pe raza municipiului Botoşani, a observat pe strada Petru Rareş un autoturism tip taxi care staţiona pe partea dreapta a părţii carosabile, iar dinspre acesta se deplasa un bărbat. Poliţiştii au procedat la interceptarea şi legitimarea acestuia, fiind stabilită identitatea acestuia, în persoana unui bărbat de 35 de ani, din municipiul Botoşani. În timp ce legitimau persoana sus menţionată, poliţiştii au auzit strigătul de ajutor al unui alt bărbat, care se afla în autoturism. Întrucât victima prezenta tăieturi în zona cervicală şi sângera, unul dintre poliţişti i-a acordat acestuia primului ajutor până la sosirea echipajului medical, reuşind să oprească sângerarea, iar celălalt a imobilizat persoana suspectă", a afirmat Carp.

Victima a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati, iar agresorul a fost ridicat şi dus la audieri, fiind ulterior reţinut pentru 24 de ore, transmite Agerpres.

De asemenea, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, în cauză fiind întrunite, susţin poliţiştii, elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62094230
Impact violent pe DN 71. Greșeala care i-a fost aproape fatală unui șofer

Un impact violent a avut loc între Târgoviște și Sinaia pe Drumul Național 71.

62094229
Tânărul implicat în accidentul din Dâmbovița a murit. Soția sa însărcinată, în stare critică

Tânărul de 19 ani care a fost rănit într-un accident rutier vineri seară, pe DN 1A, în judeţul Dâmboviţa, s-a stins aseară la Spitalul Floreasca din Capitală, în ciuda eforturilor depuse de medici.

62094271
Bărbat împușcat de polițistul care păzea o secție de vot. Ce i-a făcut omului legii

Incident grav, sâmbătă seară înaintea votului, în județul Prahova.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.