Asistentul medical care a violat zeci de paciente, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare

61942851
Pro TV

Asistentul medical de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila acuzat că a sedat şi violat zeci de paciente a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel la opt ani de închisoare.

Viorel Micu, de 60 de ani, asistent medical la Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean, a fost arestat preventiv în septembrie 2015, după ce în iulie o adolescentă de 16 ani a depus plângere împotriva acestuia, acuzându-l că a sedat-o în timp ce se afla internată pentru o operaţie de apendicită şi a violat-o, rezultatele probelor ADN confirmând acest lucru, relatează Agerpres.

După ce a fost arestat, poliţiştii au audiat zeci de paciente care au fost internate pe secţia de Chirurgie a Spitalului de Urgenţă din Brăila începând cu anul 2010, cele mai multe confirmând comportamentul deviant al asistentului medical.

Potrivit rechizitorului, asistentul le administra somnifere pacientelor, aspect confirmat de martore şi scos în evidenţă de fişele medicale ale acestora, de reţetele existente în farmacia spitalului şi de declaraţiile medicilor.

În urma probelor administrate, Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe Viorel Micu la opt ani de închisoare cu executare şi obligaţia de a plăti adolescentei de 16 ani daune morale în valoare de 15.000 de euro, alături de Spitalul de Urgenţă din Brăila.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
Citește și...
61942892
Cutremurul cu magnitudinea 3,5 din Buzău, surprins de camerele unei benzinării
Un cutremur de 3,5 pe scara Richter s-a produs sâmbătă în zona seismică Vrancea.
61942844
Peste 60.000 de oameni au semnat o petiție online pentru susţinerea şefei DNA
Petiţia iniţiată online pentru susţinerea Laurei Corduţa Kovesi a fost semnată, de la anunţul ministrului Justiţiei de declanşare a procedurilor de revocare din funcţie, de aproape 62.000 de persoane.
61942840
Elan Schwartzenberg: ”Nu am fugit din ţară. În 2012, cineva din SRI m-a avertizat”
Omul de afaceri Elan Schwartzenberg, fugit din ţară de peste şase ani şi urmărit internaţional, a declarat vineri, într-un interviu acordat B1 TV, că nu a fugit din ţară în 2012, ci a mers în vacanţă cu fiul său.