Asistentă medicală filmată în timp ce fumează în cabina ambulanței, în timpul unei intervenții

62095091
ebihoreanul.ro

O asistentă medicală din Bihor a stârnit revoltă în mediul online după ce a fost filmată în timp ce fumează în cabina unei ambulanțe, chiar în timpul unei intervenții de urgență.

Femeia a fost filmată de șoferul de pe ambulanță, în timp ce încălca normele de lucru ale Serviciului de Ambulanţă a Judeţului Bihor, care interzic fumatul la o distanţă mai mică de 10 metri de cabina unei ambulanţe, potrivit ebihoreanul.ro.

Imaginile au ajuns și la conducerea instituției, unde a ieșit un scandal uriaș. Managerul SAJ Bihor, dr. Liciniu Venter, spune că între cei doi există un o relaţie de ostilitate, iar asistenta a cerut de mai multe ori să îi fie schimbat partenerul de echipaj. 

„Am primit şi noi filmuleţul. Este pentru prima oară când se întâmplă un asemenea lucru. Între cei doi colegi există o problemă, este adevărat că doamna asistentă a cerut să facă echipă cu alt ambulanţier. Problema este că niciun alt ambulanţier de acolo nu doreşte să lucreze cu asistenta respectivă şi nicio asistentă cu ambulanţierul respectiv. Cred că vom decide, totuşi, să rămână în aceeaşi echipă”, a declarat acesta, potrivit sursei citate.

Nu este clar când a fost făcută filmarea, dar potrivit SAJ Bihor, angajații nu mai pot fi cercetați și sancționați disciplinar dacă au trecut mai mult de 6 luni de la săvârşirea unei abateri disciplinare.

Se pare că femeia ar fi renunțat să mai fumeze în ambulanță după ce a fost atenționată de conducerea instituției. 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Anunț-șoc pe piața de telecomunicații. Doi giganți cu afaceri în România se pregătesc să fuzioneze

Grupul german de telefonie Deutsche Telekom analizează o posibilă fuziune cu rivalul francez Orange, potrivit unui articol publicat miercuri în cotidianul financiar german Handelsblatt, care citează surse din apropierea acestui dosar.

Un nou incendiu de vegetație face ravagii în California. 5.000 de persoane au fost evacuate

Un nou incendiu masiv a mistuit deja peste 1.750 de hectare de vegetație, într-o zonă muntoasă, în apropiere de Santa Barbara, California.

Tineri șoferi vitezomani, filați cu lunile de polițiști. Ce făceau noaptea pe străzile din Capitală

Tinereţea şi o maşină puternică îi pot transforma pe mulţi şoferi de 18 ani în teribilişti. Potrivit datelor Poliţiei Române, în 2018, peste 1.600 de accidente au fost provocate de şoferi care nu aveau permisul de conducere mai vechi de un an.

Recomandări
Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Până la 50.000 de euro pentru ciobani, în planul de reluare a exporturilor de oi și capre. În ce condiții pot primi banii

Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Măsurile prevăd vaccinarea diferențiată în regiunile cu riscuri mari de infectare cu pestă și variolă.

Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.