Apel fals la 112. Cum a reușit un copil de 15 ani ”să pună pe jar” poliția Capitalei

62049590

Poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Sector 5 şi ai Secţiilor 17, 18, 19 şi 24 au demarat verificări duminică dimineaţă, în urma unui apel la 112 în care o voce de copil, băiat, anunţa că a fost răpit şi închis într-o casă.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei transmis AGERPRES, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au fost demarate şi verificările de ordin tehnic.

Potrivit sursei citate, minorul a fost depistat în mai puţin de patru ore.

"Toate forţele implicate, în mai puţin de 4 ore l-au depistat pe minor. Acesta, un băiat de 15 ani, se plimba împreună cu mai mulţi prieteni. A fost condus la secţia de poliţie, unde sunt prezenţi şi părinţii săi", se arată în comunicat.

În acţiunea de căutare au fost implicaţi 26 de poliţişti, în sprijinul lor venind şi 38 de jandarmi din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti.

Conform prevederilor legale, părinţii minorului vor fi sancţionaţi contravenţional.

Poliţia Capitalei face apel către cetăţeni şi atrage atenţia "că aceste jocuri îi costă pe părinţi şi duc inevitabil la întârzieri în soluţionarea celorlalte cazuri anunţate".

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62055051
Şofer cu plăcuţe suedeze, arestat de poliţie într-un sat din Constanţa. Acuzaţiile grave
Un traficant de persoane cu o maşină înmatericulată în Suedia a fost prins în Ostrov.
62068765
Peste 285.000 de maşini la mâna a doua, înmatriculate anul acesta. Cât de multe sunt BMW
Din 350.000 de maşini înmatriculate în România în perioada ianuarie-iulie 2019, aproape trei sferturi sunt rulate.
62068753
Divorț la Hollywood la jumătate de an de la nuntă. Miley Cyrus, surprinsă sărutând o femeie
Cântăreața Miley Cyrus, în vârstă de 26 de ani, a anunțat sâmbătă că se desparte de actorul Liam Hemsworth, cu care avea o relație de șapte ani. Artista a explicat că au decis să „se concentreze asupra carierelor lor”.