Aparatele care depistează „cele mai fine urme de substanțe psihoactive” au scos de pe stradă 1.500 de șoferi drogați

×
Publicitate

Deși contestată de mulți, testarea antidrog efectuată de polițiștii de la rutieră a dus la scoaterea din traficul din București a 1.500 de șoferi depistați drogați.

Aparatele depistează însă și cele mai fine urme de substanțe psihoactive, care, în multe cazuri, apar după utilizarea unor medicamente.

În aceste condiții, Poliția Capitalei a demarat o campanie de conștientizare, astfel încât cei care se urcă la volan să știe exact ce efecte au drogurile și unele medicamente.

În clipul campaniei „Trafic Fără Tragedii”, vedem cum atenția și reflexele șoferului sunt afectate de consumul de droguri. Într-o situație în care poate nu el este cel care greșește, se ajunge la o tragedie care ar fi putut fi evitată dacă substanțele psihoactive nu i-ar fi afectat capacitatea de a conduce preventiv. Poliția Capitalei încearcă astfel, cu ajutorul emoțiilor, să transmită un mesaj clar, acela că traficul sigur începe cu fiecare dintre noi prin alegerile pe care le facem.

Testarea cu aparatele Drug Test a reușit să tragă pe dreapta în Capitală peste 1.500 de șoferi care s-au urcat la volan sub influența drogurilor, în ultimii trei ani.

Ramona Dabija, Direcția Informare și relații Publice MAI: „E greu să convingi oamenii să nu se gândească că mie nu mi se poate întâmpla. Din păcate pentru noi, aceasta este mentalitatea cu care ne confruntăm.”

Testarea a crescut semnificativ ca metodă de prevenire a accidentelor produse de șoferii drogați, însă a creat și multe nemulțumiri. În primele 5 luni ale anului 2025, în Capitală 400 de șoferi au fost testați pozitiv cu aparatul Drug Test, dar nu toți au avut același rezultat după efectuarea analizelor de către INML.

Mihnea Costescu, INML: „Apar discuții că aveți județe în care diferența dintre pozitivul din stradă și confirmarea sau nu a rețelei de medicină legală este destul de mare. Este necesară o diferențiere clară în legislație între consumul de substanțe psihoactive și administrarea de medicamente care pot influența testele rapide. E clar că există o problemă dificilă aici, iar legislația trebuie să țină pasul cu realitatea din teren.”

Cms. Șef Radu Gâtan, Șef Serviciu Direcția Rutieră: „Consider că această diferență se poate datora performanței aparatului care poate depista până la cea mai fină urmă de substanță psihoactivă, inclusiv cele din medicamente. Dacă ne raportăm la consumul de medicamente, de cele mai multe ori în prospect scrie că nu avem voie să conducem dacă folosim acel medicament, iar mulți nu țin cont.”

20 de senatori PSD și PNL au propus o lege care înăsprește pedepsele pentru șoferii prinși drogați la volan. Mai exact, între 2 și 7 ani de închisoare pentru cei care au în sânge o substanță interzisă, indiferent de cantitate. Proiectul s-a blocat din luna aprilie la Camera Deputaților, după ce mai multe ONG-uri și medici l-au criticat, susținând că i-ar pedepsi și pe cei care urmează un tratament medical.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62543302
Șefii uneia dintre cele mai mari companii care livrează arme instituțiilor militare din România, vizați de procurori

Șefii uneia dintre cele mai mari companii care livrează arme și muniții instituțiilor militare și de ordine publică din România sunt vizați de un uriaș scandal.

62555212
Michelle Obama vine în România, în premieră. Fosta Primă Doamnă a SUA participă la Impact Bucharest

Michelle Obama vine în România! Fostă Primă Doamnă a Statelor Unite este invitată la Impact Bucharest, un eveniment de business și tehnologie. Va fi prima sa vizită în țara noastră.

62555227
Trenurile, sufocate de căldură. Pasagerii sunt prinși în vagoane fără aer condiționat. „Întârzie, cald, miros de la toaletă”

Aerul fierbinte de la final de iunie, a transformat orașele României în cuptoare în care au răsunat sirenele ambulanțelor chemate de cei care s-au simțit rău.

Recomandări
Elena mateescu diana buzoianu
Milioane de lei, fără nicio licitație. Ministrul Mediului continuă seria dezvăluirilor despre ANM. Mateescu: „Cheie politică”

Ministrul Mediului Diana Buzoianu acuză ANM că a făcut achiziții directe de milioane de lei în ultimii 4 ani, cu încălcarea legislației. În replică, șefa ANM, Elena Mateescu, spune că este victima unei campanii politice.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.