Anunțul Ministerului Apărării despre serviciul militar obligatoriu: ”Este suspendat pe timp de pace în România”

×
Publicitate

Ministerul Apărării Naționale atrage atenția asupra unor noi încercări de dezinformare în mediul online.

Pe rețelele sociale, în special pe TikTok, au apărut o serie de înregistrări ale unor deplasări de tehnică militară, prezentate în mod fals ca fiind de sâmbătă.

În realitate, multe dintre imagini au fost preluate de la parada de 1 decembrie sau de la exerciții militare făcute în timpul verii. MAPN cere ca oamenii să se informeze din surse sigure.

Într-un videoclip postat în ultimele 24 de ore, imaginile sunt prezentate in titlu ca fiind din acest weekend, dar în realitate au fost filmate dimineața, pe 1 decembrie, și arată deplasarea mijloacelor de luptă din dotarea Armatei României la paradă organizată de Ziua Națională.

Tancurile și mașinile blindate mergeau spre Piața Presei Libere, unde au defilat pe sub Arcul de Triumf.

Un alt videoclip este prezentat ca fiind din data de 7 decembrie, însă filmarea a fost făcută în octombrie, la un exercițiu militar din Arad. În plus, se poate observa cu ușurință că nu este un peisaj de iarnă, natura e încă verde.

General maior Constantin Spînu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale: ”Toate aceste informatii sunt false si manipulatoare. Pentru a le sustine sunt speculate fie proceduri de rutină efectuate de structurile cu atributii în domeniul evidentei rezervei de mobilizare in conformitate cu legislatia in vigoare, fie deplasări de coloane militare pe rețeaua rutieră sau pe calea ferată care sunt prezentate pregătiri de război. În acest ultim caz au fost folosite inclusiv imagini cu coloane de tehnică militară participante la Parada Militară de la 1 decembrie.”

Sunt distribuite masiv și emisiuni de tip podcast, care fac referire la așa-zise pregătiri iminente pentru recrutarea tinerilor între 18 și 35 de ani sau mobilizarea rezerviștilor pentru războiul din Ucraina.

Atât pe pagina de Facebook a MApN cât și pe site-urile oficiale ale instituției, se arat clar că aceste informații sunt false și manipulatoare.

General maior Constantin Spînu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale: ”Precizăm cu toată fermitatea că executarea serviciului obligatoriu în calitate de militar în termen și militar cu termen redus a fost suspendată pe timp de pace. Repet – suspendată pe timp de pace în România. Ministerul Apărării Naționale a comunicat în repetate rânduri că NU a luat în calcul în niciun moment revenirea la serviciul militar obligatoriu și are în vedere exclusiv soluții de recrutare a rezervistilor pe bază de voluntariat.”

În același timp, specialiștii în social media susțin că astfel de clipuri au fost distribuite în toată regiunea și au fost folosite ca surse de manipulare și în Moldova.

Sorin Ioniță, Expert Forum: ”Sunt fake-uri, în primul rând ne uităm la conținut, el nu este nou – ele au circulat și în lunile trecute. Se bazează pe un narativ foarte simplu pe care propaganda rusă îl repetă în toată regiunea. Și anume că orice asociere cu occidentalii, cu Uniunea Europeană, cu NATO, cu sprijin pentru Ucraina înseamnă o implicare în război. Ce circulă acum la noi sunt pui congelați, sunt conserve online. Este ideea pe care a vehiculat-o Georgescu tot timpul cu neutralitatea , neutralitatea, neutralitatea – ca să sperie lumea cu tema asta despre război.”

Autoritățile din Ministerul Apărării subliniază faptul că oamenii trebuie să se informeze de pe site-urile oficiale.

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Citește și...
Horațiu Potra, după ce a fost prins în mașină cu un pistol, topor, 10 cuțite, un pistol cu gaze și un box: ”Voiam să votez”

Horațiu Potra, fost membru al Legiunii Străine și susținător al lui Călin Georgescu, cel care îi asigura și protecția prin intermediul contractorilor săi militari, a fost ridicat duminică de forțele speciale ale poliției, în drumul său spre Capitală.

FOTO. Cine e Horaţiu Potra, apropiat de Călin Georgescu şi ridicat de poliţie. Declarația sa de avere are 21 de pagini

Horaţiu Potra, despre care se spune că este personajul care se află în spatele gărzilor de corp ale lui Călin Georgescu, este un fost luptător în Legiunea Străină, devenit politician. 

Un bărbat a jefuit o benzinărie din Calafat și a amenințat-o pe vânzătoare cu un cuţit. Atacatorul a fost reţinut

Un tânăr de 29 de ani, din municipiul Calafat, a jefuit, duminică dimineaţă, o staţie de comercializare a carburanţilor din oraş.

Recomandări
După motorină, și benzina se apropie de pragul de 10 lei. Cât plătesc acum șoferii pentru un plin

Avem record după record la pompă. Benzina standard s-a scumpit din nou și se apropie de 9 lei și 80 de bani pe litru în unele stații din țară. Asta în vreme ce motorina se menține peste pragul de 10 lei.

Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru dezvoltatorii imobiliari. Ce se întâmplă cu autorizațiile de construire

Dacă un dezvoltator construiește sute de apartamente, acolo trebuie să existe și drumuri, școli, grădinițe și alte utilități. 

Cât costă rechizitele înainte de începerea școlii. Părinții plătesc mai mult pentru ghiozdane, caiete și penare

Mai sunt câteva zile până la începerea școlii, iar bugetul părinților este sub presiune. Copiii își doresc rechizite la modă, dar toate sunt, potrivit Institutului Național de Statistică, cu peste 7 la sută mai scumpe ca anul trecut.