Antrenor de tenis din Cugir, condamnat la 5 ani închisoare pentru că a violat o elevă de 11 ani

62164721
Shutterstock

Un antrenor de tenis din Cugir care, în urmă cu trei ani, a violat o fată de 11 ani, elevă a sa, a fost condamnat de Curtea de Apel (CA) Alba Iulia la cinci ani de închisoare cu executare şi la plata de daune morale de 15.000 de euro.

"În dosarul penal cunoscut opiniei publice ca dosarul antrenorului de tenis din Alba acuzat de săvârşirea infracţiunii de viol asupra unei eleve minore, Curtea de Apel Alba Iulia a decis, în urma rejudecării în apel a cauzei, condamnarea inculpatului la pedeapsa de cinci ani închisoare cu executare şi interzicere unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Curtea de Apel Alba Iulia a menţinut dispoziţiile instanţei de fond cu privire la latura civilă a cauzei, inculpatul rămânând obligat la plata către partea civilă a echivalentului în lei la data plăţii a sumei de 15.000 euro, reprezentând daune morale", a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, citat de Agerpers.

Hotărârea CA Alba Iulia este definitivă.

Curtea a reţinut că, pe 22 aprilie 2017, la sfârşitul antrenamentului de tenis la care a participat minora, asupra acesteia au fost exercitate, în vestiarul arenei sportive, acte cu conotaţie sexuală de către antrenor, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.

"Făcând o evaluare a faptei comise de inculpat, dar şi a persoanei acestuia, prin raportare la fiecare dintre aceste criterii luate separat, dar şi privite în ansamblul lor, reţinem că pericolul social ridicat al faptei comise constă în faptul că inculpatul a profitat atât de încrederea pe care i-a conferit-o calitatea pe care o avea, de antrenor recunoscut pe plan local al mai multor generaţii de copii, cât şi de notorietate de care acesta se bucura la nivel local (aşa cum rezultă şi din înscrisurile în circumstanţiere depuse de acesta la dosar). De asemenea, fapta inculpatului este cu atât mai gravă cu cât în considerarea relaţiei de amiciţie dintre acesta şi familia minorei, părinţii acesteia nu au avut nici cea mai mică suspiciune cu privire la comportamentul inculpatului faţă de minoră, motiv pentru care aceştia au avut încredere deplină în inculpat, lăsând-o pe minoră în grija inculpatului, fără nicio rezervă, atât pe perioada antrenamentelor cât şi în perioadele în care minora se deplasa, fără să fie însoţită de către părinţi, la turneele de tenis", se arată în motivarea deciziei.

Instanţa a considerat că fapta inculpatului este cu "atât mai gravă" cu cât încrederea minorei şi a părinţilor acesteia în îngrijirea şi ocrotirea acesteia, în vârstă de doar 11 ani, de către inculpat pe perioada antrenamentelor, era mai mare.

"În acelaşi sens, considerăm că fapta comisă de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social şi raportat la rezultatul produs şi al consecinţelor pe care infracţiunea comisă a avut-o asupra victimei", a mai apreciat instanţa.

La instanţa de fond, la Judecătoria Alba Iulia, bărbatul primise o condamnare de 6 ani de închisoare şi obligaţia de a plăti daune morale în sumă de 15.000 de euro.

Acum în vârstă de 54 de ani, antrenorul a fost depus, joi, în Penitenciarul Aiud, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62164720
Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Cine are întâietate și cum vor proceda autoritățile

Așa cum a anunțat de joi șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vaccinarea împotriva COVID-19 va începe concomitent în satele membre UE în zilele de 27, 28 şi 29 decembrie.

62164696
Coronavirus România, bilanț 18 decembrie. 5.340 cazuri noi și 188 de decese în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, bilanț 18 decembrie. Până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 582.786 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

62164690
Mesajul postat de o condamnată în Dosarul Ferma Băneasa, după ce a fost dată în urmărire

Nela Ignatenko, condamnată în Dosarul Ferma Băneasa, alături de Remus Truică şi de prinţul Paul, a fost dată în urmărire de poliţişti, după ce şi Paul al României a apărut pe site-ul IGPR cu statut de urmărit.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.