ANSVSA: Nu s-au primit informaţii oficiale care să indice prezenţa Salmonella în produsele Kinder de pe piaţa românească

61848788

România nu se află pe lista statelor membre în care au fost înregistrate cazuri de îmbolnăviri, care să poată fi corelate cu consumul unor produse Kinder, a anunţat, vineri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

ANSVSA a fost notificată marţi, 5 aprilie, de autorităţile din Belgia asupra deciziei companiei Ferrero de retragere şi rechemare voluntară de piaţa europeană a unor loturi de produse Kinder, cu diferite gramaje.

"Retragerea voluntară de pe piaţa internaţională, inclusiv din România şi rechemarea de la consumatori a mai multor loturi de produse Kinder, se face pe baza principiului precauţiei, produsele fiind suspicionate că ar putea avea legătură cu îmbolnăvirea mai multor persoane din statele membre", se menţionează în comunicat.

Până la acest moment, România nu este pe lista statelor membre în care au fost înregistrate cazuri de îmbolnăviri, care să poată fi corelate cu consumul acestor produse.

"Nu s-au primit informaţii oficiale şi nici buletine de analiză care să indice prezenţa tulpinii de Salmonella suspicionată în tipurile de produse Kinder de pe piaţa din ţara noastră", se mai spune în comunicatul ANSVSA, citat de Agerpres.

Imediat după primirea notificării, ANSVSA a dispus inspectorilor sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul tuturor Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor să verifice, cu prioritate, modul în care operatorii din domeniul alimentar implicaţi în depozitarea, distribuirea şi comercializarea produselor vizate realizează retragerea de la comercializare şi rechemarea acestora. Acţiunea este în desfăşurare.

"În conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu procedurile ANSVSA, operatorii care au comercializat respectivele produse transmit Autorităţii anunţul privind rechemarea acestora cu detalii despre produse şi recomandări pentru consumatori, care se postează pe site-ul ANSVSA, la modulul 'Siguranţa Alimentelor şi Sănătate Publică', secţiunea 'Rechemare/Retragere produse alimentare' :http://www.ansvsa.ro/informatii-pentru-public/produse-rechemateretrase/", se mai precizează în comunicat.

Compania Ferrero a iniţiat retragerea unor produse din ciocolată de pe rafturile magazinelor Auchan din cauza unor suspiciuni de contaminare cu Salmonella, arată un anunţ al retailerului postat joi de ANSVSA.

Este vorba despre mai multe loturi ale mărcilor de ciocolată Kinder Surprise, Kinder Schoko Bons, Kinder Mini Ouă Pungă, Kinder Happy Moments şi Kinder Mix.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a anunţat miercuri că împreună cu Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) investighează zeci de cazuri de infecţie cu salmonella care au legătură cu consumul de produse de ciocolată în cel puţin nouă state europene, informează Reuters.

Luni, producătorul italian de dulciuri Ferrero a retras de la comercializare ouăle de ciocolată Kinder Surprise în Marea Britanie şi Irlanda, precizând că este vorba de o măsură preventivă. Miercuri, Ferrero a revenit şi a spus că niciun produs marca Kinder comercializat pe piaţă nu a ieşit pozitiv atunci când a fost testat pentru salmonella.

Toxiinfecţiile alimentare cauzate de Salmonella genereaza tulburări gastro-intestinale (diaree, diaree uneori cu sânge, stare de vomă, crampe abdominale) cu debut brutal însoţit adesea de febră şi dureri de cap care survin în general la 6 - 72 de ore de la consumul produselor contaminate. Persoanele infectate cu Salmonella dezvoltă simptome la 12 - 36 de ore după consum. Aceste simptome pot fi mai pronunţate la copii şi tineri, la femeile însărcinate, persoanele imunodepresive şi vârstnici.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Coronavirus România, 8 aprilie. 1.709 cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 8 aprilie. Ministerul Sănătăţii anunţă vineri 1.709 cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 275 mai puţine decât în urmă cu o zi. Au fost raportate 9 decese.

Arhiepiscopul Teodosie spune că va depune plângere pentru denunț calomnios

Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului vrea să-l dea în judecată pe cel care a făcut plângere împotriva lui și l-a acuzat că nu ar fi meritat medalia Steaua României în rang de cavaler.

O femeie din Galați a fost mușcată de un câine pe care a vrut să îl hrănească

O femeie din județul Galați a ajuns la spital, după ce a fost mușcată de câinele iubitului ei.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.