ANPC, amenzi uriașe după ce a controlat două piețe din București. Ce nereguli au găsit comisarii. FOTO

62327828
ANPC

Mai mulţi operatori economici din pieţele Domenii şi 16 Februarie din Bucureşti au fost amendați de comisarii pentru Protecţia Consumatorilor. Prestarea serviciilor a fost oprită temporar, până la remedierea deficienţelor, pentru 12 dintre aceştia.

„În perioada 22 - 28.02.2023, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Municipiul Bucureşti (CPCMB) a efectuat o serie de acţiuni de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale din domeniul legislaţiei specifice, în două dintre cele mai cunoscute pieţe ale Capitalei, Domenii şi 16 Februarie. Cu acest prilej au fost controlaţi 74 de operatori economici, iar în urma abaterilor de la legislaţie constatate de comisarii CPCMB au fost aplicate următoarele sancţiuni: amenzi contravenţionale în cuantum de 548.000 lei, 35 avertismente, oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare totală de circa 180.000 lei, şi oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor, pentru 12 operatori economici", se arată într-un comunicat al ANPC, citat de Agerpres.

Operatorii economici a căror activitate a fost oprită temporar sunt: Ateşpan SRL, Antonioni Valmar SRL - "Ceaunu Încins", Dossia Best Consulting SRL - "Magazin Grecesc", Mariluca Business Concept SRL - Fast food Burger show, Cristin NL Impex SRL, Lux Pan Impex SRL, Paladium Com SRL, Stay Fit Iride SA, Mobile Soft GSM SRL, Andru Service SRL, Dumitru M Cristian Dan PFA şi Anca Dori Com SRL.

„Consumatorii nu pot fi împărţiţi în categorii ce ţin de posibilităţile financiare ale acestora. Nu există drepturi suplimentare în funcţie de acest criteriu. Nu există de asemenea nici obligaţii diferite ale operatorilor economici, în funcţie de cifra de afaceri. Am arătat că avem aceeaşi măsură şi pentru cei mari, dar şi pentru cei mici. Când mergi să cumperi de la piaţă, nu trebuie să participi la o cursă cu obstacole şi peripeţii. Consider această acţiune un avertisment pentru toate pieţele, la nivel naţional. În perioada următoare ne vom concentra pe aceste zone, mai ales că se apropie Sărbătorile Pascale", a declarat Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Ce nereguli au găsit comisarii ANPC

Printre cele mai importante nereguli găsite de comisarii ANPC se numără: comercializarea unor produse alimentare sau folosirea unor materii prime cu data limită de consum depăşită, comercializarea unor fructe şi legume cu modificări organoleptice, fără a avea menţionată pe etichetă ţara de provenienţă şi calitatea sau faptul că sunt tratate, acolo unde este cazul, utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu prezenţă masivă de mucegai, praf, impurităţi, resturi alimentare, etc., folosirea unor malaxoare neigienizate, cu vopsea exfoliată şi a unor tăvi de coacere şi alte recipiente de gătire cu grad de uzură avansat, încărcate de grăsime în strat grosier, folosirea unor lădiţe de depozitare a produselor alimentare cu acumulări excesive de praf şi impurităţi.

De asemenea, alte nereguli au vizat: lipsa informării de pe etichete referitoare la alergenii prezenţi în produse şi a informaţiilor cu privire la clasa de prospeţime a peştelui, la locul de comercializare, nerespectarea regimului de temperatură pentru expunerea peştelui la comercializare, utilizarea unor materii prime fără menţionarea elementelor de identificare şi caracterizare, precum şi a datei limită de consum de pe etichetă şi multe altele legate de condiţiile igienico-sanitare.

Nu în ultimul rând, unii operatori economici din cele două pieţe bucureştene nu aveau autorizaţii de funcţionare şi comercializau produse alimentare fără eticheta tradusă în limba română. De asemenea, unele dintre produsele aflate la comercializare nu aveau data durabilităţii minimale şi nici preţurile afişate, în timp ce unii vânzători de legume şi fructe nu aveau afişat atestatul de producător.

Potrivit sursei citate, unii operatorii economici verificaţi foloseau aparate de fitness deteriorate, comercializau accesorii GSM fără elemente de informare şi identificare, în timp ce alţii nu emiteau formularele de accept pentru operaţiunile de schimb valutar.

Nereguli au fost găsite şi în saloanele de frumuseţe, respectiv utilizarea unor benzi de sterilizare cu termenul de valabilitate expirat şi a unor aparaturi fără verificare tehnică periodică, lipsa registrului de sterilizare, a substanţelor dezinfectante şi a autorizaţiilor specifice, pentru unele saloane de frumuseţe, comercializarea unor produse nealimentare fără garanţie.

Nu în ultimul rând, au mai fost depistaţi operatori economici care comercializau produse textile sau încălţăminte fără traducerea în limba română a etichetei şi fără precizarea materialelor din care sunt confecţionate şi a compoziţiei fibroase a textilelor, jucării fără instrucţiuni şi informaţii privind securitatea, în limba română, echipamente de joasă tensiune fără a avea informaţii traduse în limba română şi marcajul CE, pe eticheta de produs, produse cu mărci înregistrate, fără documente de provenienţă, împiedicarea controlului şi comercializarea de produse contrafăcute.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62327827
Directoarea unei biblioteci din Târgu Jiu a fost găsită spânzurată chiar în instituție

Olimpia Bratu, directoarea Bibliotecii Județene „Christian Tell”, din Târgu Jiu, a fost găsită spânzurată, marți seară, în biroul său de la instituție.

62327820
Prețul materialelor de construcții a crescut și cu 60% față de 2021. Cum vrea statul să pună capăt scumpirilor

Sute de milioane de euro vor fi disponibile ca ajutor de stat pentru producătorii de materiale de construcții.

62327745
Românii vor cheltui peste 32 milioane de euro doar pentru florile de Mărțișor și de 8 Martie

Tone de flori au plecat din serele din România pentru Mărțișor. Începe luna în care femeile primesc cele mai multe flori, iar trandafirii sunt pe primul loc în preferințe.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.