ANIMAȚIE GRAFICĂ. Mesajul lui Răzvan pe Instagram înainte de a muri în accidentul din Constanța, în mașina ruptă în două

×
Publicitate

Un băiat de 21 de ani din Constanța a sfârșit în împrejurări dramatice. Mașina pe care o conducea s-a rupt în două după ce s-a înfipt cu aproape 200 de kilometri pe oră într-un pom.

Înainte de accident, o cameră de supraveghere a filmat autoturismul tânărului când gonea prin oraș, alături de un altul.

Joi-noapte, în cartierul în care locuia băiatul au fost descinderi la traficanții de droguri și se verifică dacă nu cumva respectivul ar fi avut vreo legătură cu acei indivizi.

Mașina condusă de tânărul de 21 de ani s-a izbit cu așa viteză de pomul de pe marginea drumului încât, în urma impactului, s-a rupt în două. O parte a rămas lângă copac, iar cealaltă a fost proiectată într-un gard. Răzvan, băiatul de la volan, a fost aruncat din autoturism pe carosabil și a murit pe loc.

Accidentul a avut loc pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța. Tânărul venea din zona industrială a Constanței și se îndrepta către cartierul Kilometrul 45.

razvan

Surse din poliție susțin că băiatul părea să fie implicat într-o cursă ilegală de mașini, sau într-o șicană în trafic cu un alt șofer, în urma căreia amândoi și-au turat motoarele. După un sens giratoriu, mașina lui Răzvan și o alta au fost filmate de o cameră de supraveghere în timp ce goneau.

Ulterior acestui moment, tânărul nu a mai controlat autoturismul, a intrat pe contrasens și a urmat izbitura fatală.

Martor: „A avut viteză și asta a fost fatal.”

Nicolae Mareș, bunicul lui Răzvan: „A ajuns pe partea stângă în pom și acolo s-a rupt mașina.”

Ana Maria Stoica, ISU Dobrogea: „Victima se afla în afara mașinii, pe partea carosabilă. Colegii au început manevrele de resuscitare. Din păcate, acesta a fost declarat decedat.”

razvan


Pe Instagram, Răzvan avea la profil un motto care ridică semne de întrebare.

„Fii ca drogurile. Lasă-le să moară pentru tine” - afișase el acolo.

Expresia întâlnită în limbajul tinerilor descrie o situație în care cineva are o putere atât de mare asupra altora, încât aceștia sunt dispuși să facă lucruri extreme pentru acea persoană.

În noaptea în care Răzvan și-a pierdut viața în accidentul pe care l-a provocat, Poliția a făcut mai multe descinderi în cartierul în care locuia băiatul la traficanții de stupefiante.

Raziile au avut loc cu puțin timp înainte de tragedie. Se verifică dacă tânărul avea vreo legătură cu vreuna dintre persoanele vizate de descinderi. Familia lui respinge ideea ca băiatul să se fi cunoscut cu acestea. Răzvan - spun ei - nu ar fi avut nicio legătură cu drogurile și ar fi fost pasionat mai mult de mașini.

Nicolae Mareș, bunicul lui Răzvan: „Avea prieteni cu mașini mai puternice decât ale lui. Venea acasă și îi boscorodea pe aia. Zicea: „nebuni, fug cu 180 la oră, eu cu asta nu pot să mă țin”.”

Și, totuși, joi-noapte el a fost cel care circulat cu viteză. O fotografie făcută după accident vitezometrului mașinii lui arătă acul indicatorului blocat la 180 km/h.

Poliția a cerut o expertiză pentru a afla cu cât gonea Răzvan în momentul în care a izbit pomul. Au fost cerute și analize toxicologie pentru a se stabili dacă luase sau nu substanțe interzise.

Pe de altă parte, poliția încearcă să dea de șoferul care a fost surprins - în imagini - în timp ce fugea cu mașina alături de tânărul de 21 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Ce avere are Dragoș Iorga, directorul executiv de la MIPE acuzat de corupție. A fost destituit din funcție

Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene este zguduit de un uriaș scandal de corupție. Directorul executiv al programelor din sănătate a fost ridicat de procurorii DNA, după ce i-au percheziționat locuința și biroul.

STENOGRAME. Polițistul care deține azilul ilegal din Voluntari cheltuia banii bătrânilor la jocurile de noroc

În România, șirul căminelor în care sunt batjocoriți bătrâni fragili și lipsiți de apărare pare fără de sfârșit.

Copil bătut cu pumnii şi picioarele de tatăl unui băiat cu care se juca fotbal, în Vaslui

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Vaslui, a fost reţinut de poliţişti şi apoi plasat sub control judiciar după ce l-a lovit cu pumnii şi picioarele pe un partener de joacă de-al copilului său.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.