ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs tragedia din Olt, unde o femeie a murit după ce un limitator de înălțime a fost doborât

×
Publicitate

O femeie a murit de spaimă, iar fiul și nepotul ei au fost răniți, după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident pe cât de stupid, pe atât de grav.

Pe un drum din Olt, peste vehiculul în care se aflau toți trei, s-a prăbușit o grindă din metal, desprinsă dintr-un limitator de înălțime. A agățat-o un excavator, trasportat pe o autoplatformă.

Grinda grea din fier, desprinsă din limitatorul de înălțime, a strivit partea din față a mașinii în care se aflau șoferul, Andrei - un băiat de 18 ani - tatăl și bunica lui.

Accident Olt

Tatăl băiatului a ramas prins în caroseria autoturismului, iar militarii de la descarcerare au încercat să îl elibereze.

Bunica tânărului, aflată pe bancheta din spate, s-a speriat atât de tare încât i s-a oprit inima și nu a mai putut fi salvată, deși paramedicii SMURD i-au facut manevre de resuscitare lângă vehicul.

Șoferul are răni la față.

De la cel care conducea această platformă pe care erau trei excavatoare a pornit nenorocirea.

Limitatorul, aflat înainte de un pod feroviar, avea afișată înălțimea maximă de 4 metri și 40 de centimetri a vehiculelor care puteau trece pe sub el. Cabina plaformei a încăput fără probleme la fel și partea pe care erau așezate primele două excavatoare mai mici.

Accident Olt

Brațul celui de-al treilea exacavator de tip „buldo” s-a agățat de grinda limitatorului și a prăbușit-o peste autoturismul care circula în spate.

Accident Olt

Șeful șoferului autoplatformei a încercat să îi ia apărarea.

Vasile Octavian, șeful șoferului: "Când am plecat din fermă am măsurat distanța de la sol la vârful săgeții cu care s-a lovit grinda și a avut 4,05 distanță. Se consideră că s-a înălțat asflatul și de aia s-a lovit. De la 4,05 la 4,20 sau 4,40, cât e înălțimea până la grindă, e diferență".

Poliția investighează accidentul într-un dosar de ucidere din culpă în care urmează să se verifice dacă pe acel drum au fost făcute lucrări care au înălțat stratul de asflat.

Direcția de Drumuri Craiova a transmis că a făcut măsurători și grinda era așezată la 4 metri și 40 de centrimetri înălțime, dar așteapă și expertiza Poliției.

Martorii accidentului susțin că la mijloc a fost o greșeală a șoferului autoplatformei.

Reporter: Ce ar fi trebuit sa faca șoferul?

Martor: "Să întindă brațul la buldo... Înalțimea prea mare. Să întindă brațul acolo, cât scrie pe indicator...".

Șoferul mașinii mici și tatăl lui, răniți în accident, sunt îngrijiți în spitalul din Craiova.

Leziunile le care le-au suferit nu le pun viața în pericol, au transmis medicii.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62419939
Un tânăr transgender a dat în judecată autoritățile române pentru că nu mai vrea să figureze ca femeie în acte
Un bărbat transgender, cu dublă cetățenie română și britanică, s-a plâns judecătorilor Curții Europene de Justiție că autoritățile noastre îi încalcă drepturile.  
62419960
ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum a ajuns sub roțile tramvaiului un bărbat din București. Marea dilemă a polițiștilor
S-au derulat scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei. Un bărbat de 60 de ani a ajuns sub roțile unui tramvai, iar vatmatul, care nu l-a văzut, și-a continuat drumul.
62419989
Un tren a luat foc în mers, în Bistriţa-Năsăud. 20 de călători au fost evacuaţi
Pompierii intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la un tren, în judeţul Bistriţa-Năsăud.