ANI a constatat că mai mulţi poliţişti nu au declarat venituri din jocuri de noroc în valoare de peste 200.000 de lei

62226121
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că mai mulţi poliţişti nu au declarat venituri din jocuri de noroc în valoare totală de peste 200.000 de lei, în aceste cazuri fiind sesizaţi procurorii, scrie News.ro. 

De asemenea, un alt poliţist este cercetat pentru că nu ar putea justifica aproape 100.000 de lei, diferenţă între averea dobândită şi veniturile realizate.

Astfel, Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 99.104 Lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Sorin Bărdan, poliţist în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, în perioada supusă evaluării.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Timişoara, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Sorin Bărdan.

De asemenea, ANI a sesizat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către poliţistul de frontieră a infracţiunii de fals în declaraţii întrucât nu a menţionat deţinerea şi respectiv înstrăinarea mai multor autoturisme în declaraţiile de avere depuse în perioada supusă evaluării.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Daniel Patrianu, funcţionar public cu statut special - Şef serviciu la Direcţia Generală Afaceri Europene, Schengen şi Relaţii Internaţionale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a infracţiunii de fals în declaraţii întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 142.617 Lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice.

De asemenea, tot pentru că nu a declarat veniturile din jocuri de noroc este cercetat şi un poliţist din Sibiu. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Silviu - Costinel Nicola, inspector de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, a infracţiunii de fals în declaraţii întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 40.724 Lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice.

Aceeaşi infracţiune a fost constatată de inspectorii de integritate şi în cazul lui Eliodor-Ion Epure, agent şef de poliţie în cadrul Formaţiunii Rutiere a Poliţiei oraşului Pantelimon - I.P.J. Ilfov. Şi în acest caz a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deoarece există indicii că poliţistul a comis infracţiunea de fals în declaraţii pentru că nu a declarat venituri realizate din jocuri de noroc, dobânzi, dividende şi salarii în cuantum de 35.604 Lei în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice. Totodată, Eliodor-Ion Epure nu a menţionat în declaraţiile de interese depuse în perioada exercitării funcţiei publice, calităţile şi funcţiile deţinute în cadrul a două societăţi comerciale.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Ion Bogdan, fost funcţionar public cu statut special cu funcţie de conducere (director) în cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Centrul de Formare Iniţială şi Continuă, a infracţiunii de fals în declaraţii deoarece nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 13.211 Lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice.

Un caz similar constatat de ANI este cel al lui Adrian Floristean, agent de poliţie în cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetul Marmaţiei. ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru că poliţistul de frontieră nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 3.160 lei.

 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 21 februarie. 7.694 de noi cazuri în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.694 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 7 mai mult decât în ziua anterioară.

O fetiță de 12 ani din localitatea I.L. Caragiale, plecată de acasă, găsită după 2 zile

Fieraru Victoria Alexandra, o fetiță de 12 ani din localitatea I.L. Caragiale, județul Dâmbovița, a fost dată dispărută duminică.

Doi soți vor să reînvie meşteşugul cojocăritului. Cu banii câștigați în Spania au reușit să își facă un mic atelier

Doi soți vor să reînvie meşteşugul cojocăritului de pe Valea Bârgăului, care înseamnă coaserea manuală a pieptarelor și cojoacelor specifice acestei zone.

Recomandări
Raport: Veterani din trupele speciale britanice antrenează pentru război ruși în Bulgaria și Serbia. Un curs costă 4.000 euro

Veterani din trupele speciale britanice antrenează pentru război ruși în tabere din Bulgaria și Serbia, scrie presa de la Sofia, potrivit căreia un astfel de curs costă 4.000 de euro. 

RO-Alert în nordul județului Tulcea. Oamenii, avertizați că există riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, joi după-amiază, pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, cetățenii fiind avertizați de posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Kelemen Hunor neagă că l-ar fi refuzat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier: „Este minciună! Este dezinformare!”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, respinge informațiile potrivit cărora s-ar fi opus desemnării lui Luca Niculescu pentru funcția de premier și susține că nu i-a cerut președintelui Nicușor Dan să nominalizeze exclusiv o persoană cu carnet de partid.